Dinamo întâlnește astăzi Hermannstadt într-un meci ce poate fi capital pentru ecuația salvării.
După 3 victorii consecutive , alb-roșii sunt hotărați să obțină încă 3 puncte astăzi și să continue ascensiunea în clasament.
Știu că echipa câștigătoare nu se schimbă ,știu că Uhrin este genul de antrenor căruia nu prea îi place să schimbe în formula de start, dar faptul că mai este un meci și marți, cred că poate duce la câteva modificări, deși trebuie să recunoaștem, prioritar este parcursul în campionat, cum este și logic de altfel. Nu cred că va menaja pe cineva doar pentru acel meci, va fi menajat cineva doar dacă fizic nu poate “duce”, scria colegul Catalin Alexandru înaintea acestui meci.
AVEM PRIMUL 11 trimis de UHRIN:
ESANU- BEJAN, PULJIC, ALBENTOSA- FILIP, GOL, ANTON, ACHIM, SORESCU- MIHAIU, NEMEC
Rezerve: Gudmund, Grigore, Radu, Fabbrini, Nepomuceno, Bani, Cretu, Morsay, Blejdea
”Dinamo pare într-o creştere de realism de joc. Spuneam că Uhrin nu cunoaşte încă ce capacitate are lotul, dar acum cred că şi-a dat seama ce oameni are şi ce poate să facă” a explicat Cornel Dinu pentru Telekomsport.
Dinu ştie şi care este cheia revenirii lui Dinamo: Uhrin a reuşit să echilibreze tactic formaţia din Ştefan cel Mare: ”A reuşit antrenând un sistem de blocaj defensiv foarte realist. Adică trei apărători centrali, trei mijlocaşi al căror aport este mai mult defensiv. Doi jucători în benzi, dintre care Sorescu este mai mult jucător ofensiv, iar Filip ceva mai defensiv şi cu unul sau doi atacanţi.
Şi-a dat seama de piesele de care dispune şi dă dovadă de inspiraţie. Ştie că dacă nu poate să atace, măcar se închide. Face un bloc compact în faţa careului şi încearcă să recupereze rapid. O judecată practică, realistă şi care în condiţiile campionatului nostru şi ale lui Dinamo, dă roade” a mai explicat Cornel Dinu
Meci greu cu Hermannstadt! Însă va fi un meci teribil de greu. Poate unii va veți gândi că nu avem de ce să ne facem probleme, dar la ce am văzut la sibienii în meciul cu Viitorul, puțin și din meciul cu Voluntari, ne așteaptă un meci în care ne va fi greu să desfacem apărarea adversă. Nu au primit gol în ultimele două meciuri, ce-i drept, marchează și ei extrem de rar, au o echipă solidă, dar fără viteză, fără mari valori. Per total, formează parcă o echipă mai bună decât locul din clasament, dar dacă nici noi nu înțelegem că sunt și alți factori care contribuie la un loc ocupat în clasament, cred că nimeni nu mai înțelege asta. De ce nu au numit un antrenor cu ceva mai multă experiență, este problema lor, dar poate fi marele noastru avantaj.
Așa cum și faptul că ei vin la victorie în Ștefan cel Mare, un egal sau o înfrângere este cam același lucru pentru ei, pentru că șansele lor pot să tindă spre zero în cazul în care nu câștigă astăzi, așadar nu au de ce să vină să se apere, ceea ce înseamnă că vom putea avea mai multe spații, cum a fost în partea a doua de la Iași, când am marcat în urma unui joc mai ofensiv al gazdelor, care ne-a oferit șansa contraatacului. Vom reuși și de această dată? Dacă vom fi inteligenți și vom gestiona bine presiunea pusă de ei, cu siguranță se vor ivi și ocazii pentru noi, pentru că pe măsură ce vor trece minutele, se va instala hazardul și panica în jocul lor.



