Arena Națională a fost gazdă derby-ului dintre DINAMO și Fcsb de pe Arena Națională.
Mulți spuneau că era cel mai dezechilibrat derby din istorie ținând cont de pozițiile din clasament, dar Dinamo trebuia să răstoarne calculele hartiei împotriva echipei creditate cu prima șansă la titlu. Dinamo avea mare nevoie de puncte, însă misiunea era una incredibil de grea.
Spectacol în tribune înainte de fluierul de start și imediat după. Coregrafie pregătită de PCH pentru acest meci, pe fundal am avut melodia de la Phoenix, ,,Fie să renască”, cu simbolul renașterii lui Dinamo, cu pasărea Phoenix. Peste 20 000 de fani dinamoviști prezenți pe stadion, cu totul aproximativ 25 000.
Dinamo: Golubovic – Cr. Costin, Lucas, Homawoo, Amzăr – D. Iglesias, Bena, Ilic – Ghezali, Abdallah, Gregorio
Rezerve: Dujmovic – I. Roșu, Politic, Bordușanu, A.Bani, Patriche, Giafer, R. Grigore, Dr. Irimia
Antrenor: Ovidiu Burcă
FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic – Djokovic, Ad. Șut, Olaru – Al. Băluță, Miculescu, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – Dawa, Haruț, Compagno, M. Toma, Cr. Ganea, Rotariu, Radaslavescu
Antrenor: Elias Charalambous
Dinamo a început destul de temătoare partida din postura de gazdă, un pressing avansat, sufocant al oaspeților. O așezare ciudată a lui Dinamo, cu Hakim în flancul stâng, Gregorio vârf, dar cu multe baloane în jumătatea noastră. În primele 15 minute nu am reușit aproape deloc să ieșim din jumătatea noastră.
Prima acțiune mai legată a avut loc în minutul 18, când am avut o centrare periculoasă în fața porții, respinsă de Tarnovanu, dar Hakim a ajuns prea târziu la balon. Primele momente în care am păsat cu adevărat în jumătatea adversă.
Au urmat câteva minunte de fotbal destul de echilibrat de ambele părți, fără ocazii de o parte și cealaltă. Din păcate, din nou s-a accidentat Josue Homawoo înainte de minutul 30 și în locul lui a intrat Răzvan Patriche. Extrem de fragil fundașul togolez, a treia oară când se accidentează în timpul unui meci.
Din punct de vedere al jocului nu sunt multe de spus, o repriză foarte echilibrată, dar în sens negativ, extrem de puține ocazii de poartă, defensiv am stat bine, dar ofensiv nu am existat efectiv, ne-am aparat grupat, dar nu am reușit decât în 4-5 momente în 45 de minute să creăm pericol cât de cât. Partea pozitivă ar fi că nu au reușit nici oaspeții să își creeze prea multe oportunități.
Fcsb a schimbat la pauză, a fost introdus turnul Compagno, alt joc, mult mai animat în startul reprizei secunde, o ocazie uriașă pentru oaspeți în primele minute, șut care trece puțîn pe lângă poartă. Incidente la poartă noastră, incidenter și între jucători, atmosfera de derby. Din păcate, o lovitură liberă chiar la marginea careului aduce deschiderea scorului din partea lui Coman, care nu îi oferă niciun fel de șansă lui Golubovic, spectator la execuție. Dinamo era obligată să iasă acum la joc, să mai și atace.
Dinamo un adevărat chin ofensiv, nicio idee de joc, o continuare a ceea ce știam deja despre echipa noastră. Aveam nevoie de o sclipire, de orice pentru a putea ajunge măcar la poarta adversă.
Prima acțiune cu adevărat periculoasă a reprizei secunde a avut loc în minutul 64, un șut bun al lui Gregorio de la marginea careului, dar Tarnovanu a respins în corner. Primul șut pe poartă al reprizei.
În minutul a decis și Ovidiu să schimbe, Abdallah și Bena au ieșit, Bani și Politic au intrat în teren, în minutul 68. Dinamo însă nu reușea să depășească mijlocul terenului, să țină de minge. În minutul 80 am avut cea mai importantă ocazie, șut din mijlocul careului, fix în brațele lui Tarnovanu. Cele mai bune minute de joc pentru Dinamo care nu au adus nimic.
Dinamo a sperat să egaleze în minutele de prelungiri, pentru a obține un punct în extremis. Nu putem spune că rivalii au fost mult peste noi, dar vechea poveste.
Pierdem din nou, situatia devine tot mai grea…