miercuri, mai 21, 2025
AcasăEditorialDinamo, cu față nouă în duelul cu CFR?

Dinamo, cu față nouă în duelul cu CFR?

Dinamo, cu față nouă în duelul cu CFR? Reveniri importante pentru Kopic.

Dinamo se pregătește de confruntarea cu CFR Cluj, pe Arena Națională – un meci care ar putea aduce în prim-plan o echipă diferită față de cea din etapa precedentă.

„Câinii” au fost loviți de accidentări în ultima perioadă, însă veștile din vestiar sunt mai bune: se anunță întăriri importante. Josue Homawoo, chiar dacă nu mai pare complet conectat la proiectul Dinamo, este refăcut. A intrat în ultimele 30 de minute cu Universitatea Craiova și ar putea începe titular luni seară. Astfel, s-ar renunța la improvizația cu Opriț în centrul apărării.

Mai mult, Kennedy Boateng a revenit la antrenamente și se pregătește cot la cot cu restul echipei. Revenirea sa este extrem de importantă, deoarece Andrei Mărginean ar putea fi repoziționat în centrul terenului, în locul lui Eddy Gnahoré, despre care nu se știe dacă va mai evolua până la finalul sezonului. În acest scenariu, Georgi Milanov ar putea fi utilizat în banda dreaptă, în locul lui Cristian Costin – o formulă mai apropiată de ce a folosit Dinamo în cea mai mare parte a sezonului.

O altă surpriză plăcută ar putea fi revenirea lui Dennis Politic. Deși nu este de așteptat să fie titular, acesta ar putea apărea pe banca de rezerve luni seară, o opțiune suplimentară pentru Zeljko Kopic, care în etapa trecută a avut la dispoziție doar șase jucători de câmp pe bancă.

,,Sperăm să avem cel puțin 2 reveniri la meciul următor. Sperăm la Boateng, Dennis, pentru Eddy trebuie să refacem niște teste, vedem. Nu știm exact situația lui Gnahore, trebuie să repetăm niște analize medicale. Încercăm să fim foarte echilibrați pe fiecare post, în jur de 10-12 jucători vrem să aducem. Ne-am apucat de treabă, avem discuții preliminare, încercăm să mai facem transferuri până se termină campionatul”, a declarat Nicolescu, pentru Fanatik.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare