Dinamo a întâlnit-o în această seară pe Chindia Târgoviște, într-un meci în care echipa noastră căuta în sfârșit victoria în campionat.
Iliev-Gluhakovic, Pinto, Grigore, Kainourgious, Răuță, Carp, Sorescu, Bordusanu, Vestenicky, Ivanovski
Pe un stadion unde puțini fani dinamoviști au fost prezenți, Dinamo căuta să învingă o echipă recunoscută pentru defensiva foarte bună. Defensiva lor a fost foarte bună în prima repriză, dar a noastră a arătat teribil de rău în prima parte. Florea a încercat poartă lui Iliev în primele 5 minute, iar Ivanovski a reușit să cadreze un șut cu capul pe poartă, după o centrare a lui Bordusanu.
Tânărul dinamovist a fost titularizat de Rednic în flancul drept, în locul lui Gabi Torje, care a lipsit din cauza unei suspendări. Activ a fost Bordusanu, dar activ a fost și Kainourgious în plan defensiv în a comite erori, absolut de neînțeles ce joacă acest băiat, foarte ușor depășit și incredibil de periculos pentru propria apărare. Fundas clar nu este.
Așa cum și Ricardo Grigore, în dulcele stil clasic, a comis o eroare incredibilă, dar Iliev a scos șutul lui Neguț cu o paradă demnă de un portar cu selecții în prima reprezentativă a Bulgariei. Floarea a mai ratat o ocazie imensă.
Deian Sorescu, complet șters în prima repriză, a avut două ocazii în care putea șuta, dar a refuzat practic să finalizeze acțiunile de atac și tabela indica 0-0 la pauză, dar gândul meu după 45 de minute era următorul: Cum reușim să câștigăm acest meci în halul în care jucăm? Din punct de vedere ofensiv, nu am arătat aproape nimic, doar mici acțiuni, dar fără a crea un pericol în adevăratul sens al cuvântului, să vedem ocazii precum în partidele anterioare.
Defensiv, dacă era o echipă mai bine pusă la punct în avanposturi, nu aveam cum să scăpăm fără gol primit. Adevărul este că deja speram într-o minune să putem marca și să obținem ceva dintr-un meci în care am evoluat atât de prost.
La pauză, Rednic a decis să schimbe, Grigore și Vestenicky au rămas la cabine, Popa și Itu au intrat în locul lor. Grigore un dezastru continuu în apărare, iar Itu măcar putea să facă ceva mai mult decât jucătorul slovac, foarte slab.
În minutul 52 însă Chindia era aproape iar să deschidă scorul, Popa era să marcheze în Ștefan cel Mare, dar Gluhakovic a blocat șutul cu stângul, care nu știu dacă putea fi aparat.
Ce ocazie a avut în minutul 60, nici el nu se aștepta, Pinto a făcut efectiv un cadou, dar din fericire bara ne-a salvat, apoi Iliev a blocat șutul. Dar cum puteam scăpa fără gol primit evoluând în asemenea hal?
Moș Crăciun a fost refuzat de Popa, dar Cătălin Carp nu l-a refuzat, Kainourgious a arătat că este mai mult mijlocaș decât fundaș, a lucrat bine o fază în stânga, a centrat bine în centru, iar mijlocașul titularizat în premieră a marcat din centrul careului. 1-0 în minutul 63 și speranța revenea în Ștefan cel Mare. Oare reușeam să păstrăm avantajul pe tabelă?
În două meciuri în Ștefan cel Mare nu am știut să gestionăm avantajul de pe tabelă și am fost egalați de fiecare dată.
Carp nu a mai putut continua meciul, în minutul 70 i-a lăsat locul în teren lui Andrei Radu. Ivanovski a avut suflu în minutul 74, a dus bine o faza de contraatac, a șutat cu stângul, dar Cabuz a apărat bine un șut totuși moale. Măcar mai puneam în pericol poarta adversă. În minutul 77, Bordusanu i-a lăsat locul în teren lui Amzar, revenit și el în echipă după o perioadă de inactivitate, a fost și accidentat tânărul dinamovist, care a evoluat mai mult pentru juniori și echipa secundă.
Din păcate, Iliev comite o eroare incredibilă la experiența lui, a ieșit aiurea pe o centrare și a lovit cu pumnul un jucător advers. Daniel Popa a executat lovitura de pedeapsă în minutul 83, dar a trimis în bară, din nou în bară. Bafta care ne-a ocolit a fost cu noi, dar incredibil cât de prost ne apărăm. Numai dinamovist să nu fii când vezi cum jucăm. Rednic a decis să trimită încă un fundaș în teren, Ehmann a intrat în locul lui Sorescu.
Asediu total la poarta lui Iliev pe final de meci, Dinamo se apăra cu toată echipa, Chindia ne ataca din toate pozițiile, dar părea ireal să putem obține toate punctele în joc, chiar și la 1-0, în minutul 90. 5 minute de prelungiri, 5 minute infernal de lungi în așteptarea unei victorii atât de așteptate. Iliev mai are o intervenție incredibilă în minutul 94.
Incredibil, incredibil, dar DINAMO CÂSTIGĂ DUPĂ MAI BINE DE 4 LUNI DE ZILE! Un meci în care nu am jucat absolut nimic, dar obținem trei puncte. Dar în sfârșit putem spune: VICTORIE!