AcasăEditorialDINAMO-CFR: Avem primul 11 trimis de Zeljko Kopic

DINAMO-CFR: Avem primul 11 trimis de Zeljko Kopic

Dinamo revine în campionat, acolo unde o așteaptă un meci extrem de important.

Dinamo nu traversează cea mai bună formă sportivă din acest sezon. Avem o singură victorie în ultimele cinci etape, iar chiar dacă nu pierdem des – doar o înfrângere în ultimele 11 etape – jocul echipei nu se ridică la cel mai înalt nivel.

Pe 19 octombrie 2025, Dinamo – Rapid 0-2 a fost singura înfrângere suferită de „câini” în ultimele 11 etape. În rest, roș-albii au bifat șase succese și patru remize.

Ofensiva lui Zeljko Kopic nu se află într-un moment fericit. Echipa suferă în fața porții și caută soluții, întrucât Perica, Pop sau Karamoko nu reușesc să găsească drumul spre gol. Dinamo se bazează tot mai mult pe o defensivă solidă, însă orice mică greșeală este imediat speculată de adversari.

La București vine CFR Cluj — altădată o adevărată sperietoare, o echipă obișnuită cu trofeele, dar care traversează un sezon foarte slab. Clujenii au avut numeroase schimbări, atât la nivelul băncii tehnice, cât și administrativ. Mandorlini a plecat, iar Daniel Pancu îi va lua locul, însă acesta va debuta pe bancă abia de la următorul meci. În această seară, echipa va fi condusă de Laurențiu Rus și Ovidiu Hoban.

CFR este fără victorie în acest sezon pe teren advers, înregistrând patru remize și două înfrângeri.

Dinamo este echipa cu cea mai mare medie a posesiei din campionat — 58,9%. De partea cealaltă, CFR Cluj este formația care a expediat cele mai multe șuturi pe spațiul porții — 88.

Dinamo caută prima victorie în fața CFR-ului din 2017, o serie interminabilă care poate fi oprită astăzi. După foarte mult timp, Dinamo pornește favorită într-un duel cu gruparea clujeană.

Cele două echipe s-au întâlnit de 60 de ori în principala competiție internă: Dinamo are 20 de victorii, CFR 28, iar alte 12 partide s-au încheiat la egalitate.

Palmares cu Dinamo gazdă: 30 de meciuri – 13 victorii Dinamo, 6 remize, 11 succese CFR.

Ultima victorie a dinamoviștilor în campionat împotriva CFR-ului datează din 6 mai 2017 (CFR Cluj – Dinamo 0-3). De atunci s-au jucat 16 meciuri: 12 câștigate de CFR și 4 remize.

AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE ZELJKO KOPIC:

Rosca – Ikoko, Boateng, Stoinov, Oprut – Marginean, Gnahore, Cirjan – Musi, Armstrong, Pop

Rezerve: Licaciu, Ungureanu, Karamoko, Tabuncic, Milanov, Perica, Bordusanu, Kyriakou, Toader, Soro, Caragea, Barbulescu

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare