Săptămâna aceasta se deschide cu răni destul de însemnate și încă vii provocate simbiotic de înfrângerile echipei pe axa joi- duminică, Cluj Napoca- Iași.
Doar golaverajul si meciurile jucate apar modificate in clasament, presarate din belsug cu flash-uri ale ratarilor, declaratiilor, schimbarilor si momentele mai putin inspirate de joc, ce intr-o astfel de intamplare, se coaguleaza sfidator intr-un manunchi menit sa loveasca in plin asteptarea si curiozitatea din sufletul suporterilor dinamovisti. Invinsi de goluri, ocazii, erori dar niciodata cu speranta infranta, cam asa se caracterizeaza spiritul dinamovist pe care mi l-am asumat si l-am adoptat o data cu primii ani fotbalistici petrecuti pe teren sau la televizor.
Am vizionat azi, aleatoriu, coregrafiile dinamoviste din ultimii ani, goluri, faza memorabile și am realizat că sunt cel mai bun sfetnic pentru a trece peste nereușitele noastre. Nu am nicio îndoială că atunci când câștigă sau pierde, Dinamo e un tot-unitar în care emoția și sentimentele ne încearcă pe toți la fel, fie că vorbim de jucători noi, galerie sau susținător din provincie din fața transmisiunii în direct.
Mi-am trăit aproape toată viața de până acum în județul Gorj. Am început să susțin Dinamo printre cohorte de steliști și craioveni care îndoctrinați de părinți știau că miliția și securitatea au furat libertatea și jucătorii tuturor așa ziselor echipe anti-sistem din vremurile cincinalelor. Din întâmplare pe mine nu a avut cine să mă „educe” într-ale sportului rege așa că am ales de capul meu. Dinamo București! Eu cred că am descoperit cel mai frumos și interesant mod de a susține fotbalul, sportul, de a învăța să apreciez necondiționat un fenomen, căci ce să vezi, și atunci ca și acum noi am fost anti-sistem, noi eram acea furie roșie de care nimeni nu vroia să audă și cu care nu și-ar fi dorit să dea piept nicio echipă, mai ales brigadă, galerie.
Dinamo București a însemnat pentru mine spirit, educație sportivă, cântec și culoare. Meciurile disputate de Dinamo erau singurele spectacole la care în ciuda televizorului alb- negru, nu putea nimeni să îmi confiște bucuria în alb-roșu de pe stemă, echipamente, banere, coregrafii.
Am învățat că în inspirația și originalitatea fiecărui mesaj afișat de galeriea dinamovistă, stă martor un lanț de amintiri, o poveste reală, o emoție propagată pentru tot restul vieții în tine, în mine, în noi, iar nu o lozincă sau un clișeu ieftin. O apartenență la identitatea ideii de a fi uniți, unici. Și ghiciți ce?
Suntem unici!
Semnat: Bican Alexandru Bogdan
