Orice are o limita. Pana si rabdarea mult incercata a fanului dinamovist. Cateva randuri despre mahnirea mea si a ta, a noastra, a tuturor cainilor rosii.
1948 – infiintare
1955 – primul titlu de campioana
1956 – prima participare a unei echipe romanesti in Cupa Campionilor
1959 – prima Cupa a Romaniei
1975 – prima Gheata de Aur
1984 – prima echipa romaneasca care ajunge in semifinalele Cupei Campionilor
1990 – marea echipa a lui Lucescu
1992 – invincibilii
2007 – ultimul titlu de campioana
2009 – prima echipa care intoarce un 0-3 la masa verde in cupele europene
2014 – intrare in insolventa
2015 – iesire din insolventa
…
2017 – ?
Sunt Vlad-Andrei aka Vlad Andreas, iar dinamovistii ma cunosc pentru acea scrisoare deschisa catre actionarul majoritar, Ionut Negoita, scrisoare publicata pe Radio Dinamo1948 in data de 28 august a anului trecut. O scrisoare in care ceream lamuriri despre viitorul clubului pe termen scurt, mediu si lung, simtind parca necazurile ce aveau sa vina. Pur si simplu simteam, deoarece totul era vag: Dinamo chiar daca iesise din insolventa nu arata a club sanatos 100%, cu un plan de bataie bine pus la punct.
Dar sa facem o mica bucla in timp, pentru a intelege mai bine ce se petrece. Adica ce traim in ultimile luni, noi toti cei care iubim echipa. Sezonul 2016/2017 poate fi sectionat in doua parti distincte, dupa cum urmeaza:
1. Cosmarul ultimilor ani se transforma intr-un vis frumos
Suntem in vara lui 2016. Rednic tocmai plecase pe usa din dos. Tristete dupa decesul lui Ekeng si finala de cupa pierduta. O tristete ce era impregnata in linistea adusa de iesirea din insolventa. Un nou inceput, Andone e anuntat A1. E primul sezon pe care il pornim „curat”, fara amenintarea falimentului, fara datorii, fara stresul dezastrului. Dupa multe transferuri anuntate si nerealizate, prima etapa aduce startul perfect, o victorie de proportii impotriva campioanei Astra – momentul in care optimismul atinsese cote maxime. Ne gandeam deja ca va fi un campionat in care ne vom bate la titlul mult asteptat inca din 2007, gratie stabilitatii financiare, apoi vom merge in Europa League cel putin. Ne gandeam si ca vom incepe sa cumparam jucatori, dupa multi ani. Si ne mai gandeam la un nou stadion. Vis frumos, nu?
2. Visul frumos se transforma din nou… intr-un cosmar
Dupa partida de la Giurgiu insa, lucrurile capata o intorsatura brusca. Capitanul Paul Anton este imprumutat la Getafe pe o suma derizorie. Vine si primul meci acasa, etapa a doua – o victorie chinuita impotriva nou promovatei ASU Timisoara. Primele semne ca traiam doar un vis. A urmat o serie de meciuri decente (egal la CFR, victorie cu Voluntari, egal cu FCSB), apoi un nou meci acasa, impotriva unei alte nou promovate, Gaz Metan. Un meci chinuitor pentru fani, care se termina la egalitate 1-1. Pierdeam doua puncte pretioase (pe atunci credeam ca sunt importante in lupta la titlu). Erau de fapt pretioase pentru clasarea in play-off. Acesta a fost momentul scrisorii mele publice catre Ionut Negoita. Au urmat infrangeri rusinoase, consecinta jocului lamentabil prestat de echipa. Andone ne spunea de fiecare data ca e multumit de lot si ca redreseaza corabia. Titlul? Deja era departe de noi. Sezonul de toamna se termina cu doua victorii impotriva FCSB-ului (una in retur, una in Cupa Ligii), victorii venite insa (sa fim sinceri) in urma unei mobilizari de exceptie care lipseste totusi cand intalnim alti adversari.
Victoriile astea ne-au mai indulcit amarul, dar doar pana la tradarea lui Gnohere (un jucator pe care vrem nu vrem, trebuie sa admitem ca galeria l-a iubit). In pauza de iarna ne-am facut de ras inca o data, Dinamo fiind singura echipa dintre cele cu pretentii care nu realizase vreun transfer pana sa inceapa pregatirile. In plus, Lazar si Rotariu sunt si ei cedati. Totusi, pe ultima suta se fac si transferurile, iar primul meci din 2017 aduce bineinteles o infrangere. Nimic surprinzator, avand in vedere ca discutam despre o partida pe teren propriu impotriva nasilor nostri de la Viitorul. Din 6 meciuri impotriva Viitorului in Stefan cel Mare, statistica este urmatoarea: 5 infrangeri si un singur rezultat de egalitate. O echipa mare nu poate avea un asemenea palmares impotriva unei academii de fotbal. Aceasta statistica reflecta purul adevar: managementul este dezastruos, jucatorii care misca ceva sunt cedati in urmatoarea perioada de transferuri pe sume mici, iar proiectul ramane in continuare relativ. Despre Ionut Negoita nu pot sa zic decat ca este garantul insecuritatii. Nu imi pot imagina un club puternic cu acest om in fruntea lui. Si asta nu neaparat pentru ca nu ar avea intentii bune, ci pentru ca pur si simplu pare din alt film. Unul de groaza, un horror cu scenariu despre insolventa si perchezitii.
Anul 2017 a inceput groaznic pentru Dinamo. O noua infrangere impotriva echipei lui Hagi, controale efectuate de Politia Romana la firmele care s-au ocupat de procedura de insolventa si sechestrul pus de instanta pe actiuni, obtinut de Badea. O vorba veche spune ca ce incepe prost se termina si mai prost.
Si ca tot veni vorba despre Badea, omul asta se pare ca e un fel de „Terminator”: la club nu e liniste intr-o mare masura din cauza lui; colac peste pupaza, aflam si ca stadionul ii e concesionat pe 49 de ani, deci e pus si el pe stop… Nicule, dar pe bune acum, ramane sa preiei din nou societatea si sa pui lacatul de tot pe ea. Imi e frica sa ma gandesc cum va continua povestea. Suntem doar in februarie, linistea s-a evaporat, iar drama noastra s-a reluat.
Consider ca fanul dinamovist a trecut prin prea multe. Mult prea multe. Lipsa momentelor de bucurie, insolventa, pericolul de a pati ce a patit Rapidul, umilinte peste umilinte, un nou deces al unui fotbalist drag noua… si acum iar teama ca putem disparea de pe harta fotbalului romanesc? Cred ca asta a intrecut limita, cel putin eu chiar m-am saturat de atatea amenintari. Ce simti in drum spre stadion, cand te gandesti ca totul poate avea un final sumbru? Mahnire, revolta interioara, tristete… si acel sentiment ca nu poti face nimic ca sa schimbi ceva in bine. Iti dedici timpul si sufletul acestui club de fotbal, iar el nu iti mai ofera de ceva vreme nimic. Lucrurile nu mai pot continua asa. Cu totii ne-am saturat de mediocritatea asta nenorocita, de promisiuni, promisiuni care nu aduc nimic. Din nefericire, Dinamo isi pierde identitatea, incet dar sigur, iar noi suntem mintiti frumos. Macar la adevar sa avem si noi dreptul, oricat ar fi de dureros. Si nu prin comunicate de presa si nici prin Anghelache (care apropo, nu prea se pricepe sa minta), ci prin raspunsuri clare din partea omului responsabil. Intrebarea e simpla: ce se va intampla cu pacientul Dinamo Bucuresti, care reprezinta totodata echipa celor mai frumosi fani din Romania? Va exista o revenire pentru sezonul in curs, o parte a treia, un asa zis „happy end”? Sau ramanem in abisul intunecat al celei de-a doua parti, asa cum am fost obisnuiti in ultimii ani?
Semnat: Vlad Andreas
