În neaoșul vieții ne-am trezit Câini, îmi amintesc cum la bunici la țară, când eram de-o șchioapă, vecinii scoteau televizorul alb-negru pe linie, cum se spunea, când juca Dinamo, steagul alb-roșu nu lipsea în ziua meciului din poarta lor, așa am ajuns Câine, primul meci pe stadion văzându-l târziu, în adolescență.
Am visat să îmbrac tricoul Câinilor, cum probabil mulți dintre noi am făcut-o, să urc pe gard și să cânt alături de galerie, wow, ce vis, ce trăire, am ajuns peste gard în schimb, acolo ajung toți cei care au ajuns să iubească această echipă.
Chiuleam de la ore să vedem Dinamo la tv, ascultam cu radioul la ureche când se dădea legătura în Groapă sau unde jucau ai noștri, ne confecționam tricouri cu idolii vremurilor, steaguri, neajungand încă pe stadion, iubire pentru culori se contura, fie șiprin prisma undelor, a hârtiei tipărite sau a imaginilor TV.
Am ajuns și pe stadion bucurându-mă alături de ai mei, am încercat și deplasări cu băieții, în vremea când Peluza mustea de ultraserie, greu ca „nevinovat” printre ei, dar frumos!
Am văzut Dinamo campioană și câștigătoare de Cupă, am văzut Dinamo în Europa, am trăit picajul alături de toți ai noștri, am ajutat și contribuit ca toți cei de lângă mine pentru salvarea clubului, am revenit acolo unde ne este locul, dar nu este suficient, am avut răbdare și vom avea în continuare cu redevenirea noastră, suntem conștienți de moment și încercăm să ajutăm cu tot suportul nostru.
Ne-am născut, am crescut, trăim și vom pleca din această lume, cu o mare bogăție, pe lângă cele lumești, neimportante când sufletul îți este gol, Dinamo reprezentând un imens Rai pentru toți Câinii ce simt și trăiesc după reperele alb-roșii!
Doar Dinamo București te mai face să trăiești!
