Dinamo e gata pentru un nou amical de gală cu o formaţie importantă din Europa.
Digi Sport anunţă că gruparea din Firenze are cele mai mari şanse să înfrunte Dinamo într-un amical în urma căruia banii vor fi donaţi în scopuri caritabile. Meciul se va desfăşura sub egida crucii roşii, iar „câinii” au demarat negocierile cu italienii încă din această pauză competiţională.
Venirea lui Adrian Mutu pe postul de manager general al clubului din Ştefan cel Mare ar putea avea un rol foarte important în discuţiile dintre cele două părţi. Fost jucător pe Artemio Franchi, „Briliantul” are o relaţie extraordinară cu conducătorii Fiorentinei, iar de curând a fost numit în cea mai bună echipă din istoria grupării viola.
În cazul în care negocierile cu Fiorentina vor eşua, Dinamo are pregătită o variantă de rezervă şi ar putea juca împotriva unei alte formaţii din Serie A. Este vorba despre Sassuolo.
În acest moment, Fiorentina, pentru care Mutu a înscris 69 de goluri în 143 de meciuri, are în componenţă alţi doi români, pe Ianis Hagi şi Ciprian Tătăruşanu, iar detaliul ar putea conta foarte mult în negocierile dintre Dinamo şi clubul toscan.