Deși competițiile interne au intrat în pauză, perioada de mercato începe să se încingă, iar numele vehiculate în jurul lui Dinamo nu lipsesc din peisaj.
Până în acest moment, clubul nu a oficializat niciun transfer, însă a confirmat despărțirea de doi jucători importanți care au ajuns la final de contract. Este vorba despre Kennedy Boateng și Georgi Milanov, ambii anunțând că nu vor continua în tricoul alb-roșu.
În paralel, au apărut și primele informații despre posibile ținte pentru sezonul viitor. Jurnalistul Emanuel Roșu a scris recent despre interesul lui Dinamo pentru Atanas Trică, atacantul celor de la Universitatea Cluj. Fotbalistul de 20 de ani este un nume apreciat în Ștefan cel Mare, însă negocierile nu par deloc simple. Potrivit aceleiași surse, ardelenii solicită aproximativ 200.000 de euro pentru transfer, sumă pe care Dinamo nu este dispusă să o achite în acest moment.
Interesul pentru Trică nu este unul nou. Andrei Nicolescu l-a remarcat încă din sezonul regulat, după victoria obținută de Dinamo împotriva Universității Cluj.
„De la meciul cu U Cluj mi-a plăcut de Atanas Trică. A făcut un meci bun, l-am remarcat. Nu îl știam atât de puternic, atât de bun. L-a pus sub presiune pe Nikita. Am observat la el că a dorit tot timpul să joace mingea. A avut câteva momente în care putea să ceară anumite lucruri în careu”, declara oficialul dinamovist la emisiunea „Fotbal Show” de la Prima Sport.
Atacantul este considerat un jucător de perspectivă, fiind și component al naționalei U21 a României. Chiar dacă nu a avut cifre spectaculoase în sezonul recent încheiat, Trică a reușit să își facă loc într-un lot competitiv la Universitatea Cluj. În majoritatea aparițiilor sale a pornit de pe banca de rezerve, fiind utilizat inclusiv în contextul regulii U21, criteriu pe care îl va îndeplini și în sezonul următor.
În actuala stagiune, Atanas Trică a bifat 31 de meciuri pentru Universitatea Cluj în toate competițiile și a înscris de trei ori. Singurul său gol din Superligă a venit chiar împotriva lui Dinamo.
Cu un sezon înainte, atacantul a evoluat sub formă de împrumut la CSM Slatina, unde a adunat 22 de partide, două goluri și o pasă decisivă. În tricoul Universității Craiova a strâns 11 apariții și două goluri.
La 1,91 metri înălțime, Trică reprezintă profilul unui atacant de forță, iar rămâne de văzut dacă Dinamo va transforma interesul într-o ofertă concretă sau dacă numele său va rămâne doar pe lista variantelor analizate pentru perioada de transferuri.
