Dinamo se pregateste de meciul de luni cu Sepsi Sfantu Gheorghe, unul de la care ne putem astepta la probleme mai ales ca meciul se va juca in Covasna.
Dinamo si CSM Poli Iasi au fost amendate cu cate 10.000 de lei de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii pentru scandarile rasiste ale fanilor de la meciurile cu Sepsi Sfantu Gheorghe. Si FRF a fost sanctionata de CNCD in acelasi mod.
Federatia si cele doua cluburi sunt obligate sa publice pe propriile pagini de internet si in mass-media, in interval de 30 de zile, un rezumat al deciziei CNCD.
“Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, intrunit in sedinta de solutionare a petitiilor in data de 25.04.2018, a adoptat urmatoarele hotarari:
1. Scandarile „Afara, afara cu ungurii din tara!’’ de la meciurile Dinamo Bucuresti – Sepsi OSK din data de 21.08.2017, respectiv CSM Politehnica Iasi – Sepsi OSK din data de 28.08.2017, reprezinta discriminare si incalca dreptul la demnitate a cetatenilor romani apartinand comunitatii maghiare conform art. 2, alin. 1, si art 15. din O.G. 137/2000, republicata”, se arata intr-un comunicat postat pe site-ul CNCD.
Dinamo o va infrunta din nou pe Sepsi, la Sfantu Gheorghe, luni, de la ora 18.00