Mircea Lucescu a plecat recent de la Dinamo Kiev și este un om de fotbal căutat de mai multe echipe din România, dar și străinătate, printre care și Dinamo.
Andrei Nicolescu, acționarul celor de la Dinamo, a recunoscut existența tratativelor cu Mircea Lucescu, în vederea unei reveniri de senzație a lui „Il Luce” în fotbalul românesc. Nicolescu a dezvăluit că are speranțe că negocierile cu Lucescu sr. vor fi finalizate cu succes și a precizat că își dorește extrem de tare ca antrenorul să revină la Dinamo.
„Nu că ştiu despre asta, sunt unul dintre pionii principali ai discuţiilor. De aia v-am spus când mă întreabaţi de vreo veste bună şi vă refereaţi la un mare om de fotbal pe care toată lumea îl ofertează acum.
Sunt discuţii şi uşor, uşor, o să găsim un numitor comun. Dar până nu vom găsi ceva concret să venim în faţa dumneavoastră… Îl discut în mod nemijlocit (n.r. despre unirea celor două Dinamo: CS şi FC).
Eu sunt prea mic să vorbesc despre domnul Mircea Lucescu. Noi ne facem temele şi dacă va fi ceva de anunţat, o vom face cu mare bucurie. Nu pot eu să discut asemenea lucruri.
Nu sunt doar eu care discută sau decide, dar nu pot să dau detalii. Evident că n-am avea nimic împotrivă ca domnul Lucescu să şi investească. Deocamdată suntem în stadii incipiente.
Nu îmi permit să vorbesc despre o legendă ca Mircea Lucescu. Cum aş putea să spun că îmi dau acceptul sau nu ca el să vină”, a spus Andrei Nicolescu la Fanatik.