Dinamo este aproape de retrogradare și victoria Craiovei complică și mai mult lucrurile.
Oltenii au cu un punct mai mult decât Dinamo și teoria conform căreia Dinamo s-ar putea salva și cu patru puncte obținute în ultimele două etape începe să se năruie precum speranțele noastre. În teorie, salvarea poate fi posibilă doar cu șase puncte. Folosesc termenul de teorie, pentru că o echipă care are o singură victorie în play-out în șapte etape, să învingă două din echipele din partea superioară, ține mai mult de zona teoretică, nu și practică.
Să ne facem bine înțeleși, noi am ajuns în această situație exclusiv din vina noastră, pentru că noi nu ne-am făcut punctele, noi am irosit oportunități peste oportunități în prelungirile meciurilor, am lăsat puncte pe masă și acum totul s-a întors împotriva noastră. Nu am ajuns în situația asta pentru că Universitatea Cluj a pierdut la Craiova. Vina și vinovații sunt în curtea noastră, pornind de la management, până la jucători.
Vorbim de minune pentru salvare pentru că nu am fost în stare să obținem punctele pe teren, cele care să ne asigura supraviețuirea. Acum, vorbim de minuni, chiar din partea antrenorului, de la care așteptăm totuși un altfel de discurs, nu să îl văd capituland înainte de final, dar probabil că nimeni nu mai crede.
În acest moment, ne aflăm într-o situație foarte dificilă. Am reușit să obținem doar un punct și înțeleg că toată lumea e nemulțumită și dezamăgită. Trebuie să demonstrăm pe teren, trebuie să jucăm. În teorie, nu este nimic terminat, dar nu mai depinde numai de noi”, a explicat Kopic, la conferința de presă.
„A fost un meci crucial pentru noi, iar acum trebuie să vedem ce se întâmplă și în celelalte meciuri, iar apoi să jucăm aceste ultimele două meciuri. În ultimele meciuri am avut câteva momente bune, dar nu am fost la cel mai înalt nivel pe durata celor 90 de minute. Asta este unul dintre motivele pentru care ne aflăm în această situație.
Da, în acest moment, ar fi un miracol să ne salvăm. Mi se pare normal supărarea fanilor. Ei iubesc acest club, îl susțin, sunt întotdeauna alături de echipă. Merg cu noi la toate meciurile din deplasare și e normal să fie dezamăgiți.
Jucătorii vor să lupte, eu sunt cu ei în fiecare zi. În toate aceste meciuri am fost foarte aproape de rezultate bune”, a explicat Kopic, la conferința de presă.