Fotbalul oferă multe povești frumoase, iar la „Ora de Dinamo” am aflat mai multe despre povestea lui Andrei Mărgăritescu.
Un fotbalist cunoscut pentru stilul de joc agresiv, determinat și plin de intensitate. Un jucător care a avut un parcurs interesant înainte să ajungă la Dinamo. Debutat în prima ligă de Mircea Lucescu, Mărgăritescu a petrecut câțiva ani în liga secundă înainte de transferul său la Dinamo. Șansa lui a fost un amical între Focșani și Dinamo, în 2004, în care Ioan Andone l-a remarcat și l-a dorit în echipă. De la Focșani, a ajuns să fie titular pe Old Trafford câteva luni mai târziu, iar Mărgăritescu a povestit la „Ora de Dinamo” cum a decurs această tranziție imediat după câștigarea titlului.
,, Nea Ando, la primul meci cu Žilina, m-a chemat și mi-a zis să încep cu tine. Mi-a zis la ședință, îmi amintesc și acum, era Florentin Petre înaintea mea. Nea Ando ne chema pe rând la ședință și era Florentin Petre înaintea mea, a stat vreo 15 minute. Pe mine mi-a zis doar atât: „Vezi, China, cum e viața acum. Erai la Focșani, acum ești aici. Joci, și dacă joci bine, nu te mai scoate nimeni din echipă.
Fă ce ai de făcut, recuperează, dă-o la primul coleg, nu te complica.” Mi-a dat o mare încredere și, la meciul acela, totul a contat cum am început. Am jucat foarte bine, meciul nu a fost televizat, dar pe statistici am avut multe recuperări. A fost un meci și, de atunci, am intrat, ca să spun așa.
Nea Ando m-a plăcut foarte mult și, în anul acela, în primul an la Dinamo, am jucat cele mai multe meciuri în toate competițiile, eu și cu Dănciulescu. Am avut șansa să nu mă accidentez, iar ca jucător venit de la Liga a doua, care nu spera prea multe, am jucat cele mai multe meciuri eu și cu Danciu.
Când ieșeam la încălzire și făceam încălzirea, iar galeria cânta, îmi dădeau lacrimile de la adrenalina care era. Problema era că, atunci când începeam meciul, în primele minute aveam cartonaș galben, și tot așa, Nea Ando m-a luat separat și mi-a zis: „Vezi că ești prea încărcat, prea strict.
Îmi aduc aminte și acum, singurul regret pe care îl am e că n-am jucat și pe Arena Națională cu galeria dinamovistă. Jucam în Ștefan cel Mare, era un stadion mic, dar oricum se auzea puternic. Ce e acum pe Arena Națională sau la Arcul de Triumf, cred că amplifică atmosfera de mai multe ori. Mă gândeam la tranziția asta – în câteva luni, de la jucat în Liga a doua, la preliminariile Champions League cu Manchester și la derby-uri.
Știam cum să câștig încrederea echipei și antrenorului. Stilul meu de joc și la antrenamente plăcea, pentru că luptam pentru fiecare minge, indiferent de echipă. Când jucam în antrenament, cine era cu mine voia să fie în echipa mea, și de la antrenamente primeam încurajări pentru determinarea mea.
Nu încercam să ies în evidență sau să fac mai mult decât pot. Nea Ando m-a susținut și mi-a zis că acestea sunt calitățile mele și astea trebuie să le fac eu. Restul nu îmi cerea și mă punea în zona mea de confort, iar eu făceam bine ceea ce știam să fac și nu aveam presiune. Poate, dacă mă complicam și cerea alte lucruri pe care eu nu puteam să le fac, greșeam mai mult, iar automat stima de sine scădea și nu mă simțeam confortabil.
Au fost momente de mare satisfacție în cariera mea, iar atmosfera din vestiar și echipa m-au susținut enorm în toți acei ani la Dinamo.”, a povestit Andrei Mărgăritescu la ,,Ora de Dinamo”.
