Dinamo a jucat ieri in Champions League la handbal, iar pe zi ce trece, distanta de rezultate si perspectiva, ce separa handbalul dinamovist de fotbal, creste foarte mult.
Dulaii au remizat in Elvetia, in primul meci din grupele Champions League si am privit cu totii rezultatul ca pe un semiesec. Au invins acasa in urmatorul meci si nimeni nu s-a extaziat, totul este intr-o normalitate a perfomantei. Ne gandim ca atunci cand vor intra Vrankovic si Jamali ( ex Veszprem) lucrurile vor arata si mai bine, pentru ca sunt doi jucatori extrem de valorosi.
La fotbal ne gandim la revenirile lui Mrzljak, ne imaginam ca Btiro o fi cat de cat bun si asteptam, ca pe un colac de salvare, debutul lui Puljic, toate astea pentru a spera la locul 6 in Liga1.
Sigur nu putem compara nivelul Ligii 1 de fotbal cu nivelul Ligii Zimbrilor la handbal, dar nu putem sa nu observam ca la handbal suntem sus si ne luptam sa fim si mai sus, iar la fotbal supravietuim si ne agatam de fiecare urma de speranta.
Sigur, pastrand proportiile, modelul de la handbal trebuie urmat. A fost o srategie de crestere in fiecare an, mereu s-a dorit mai mult, nu am sesizat niciodata auotmultumire in ciuda unor rezultate fabuloase.
Cei de la fotbal s-au extaziat dupa victoria obtinuta la Sepsi in fata unei echipe de pluton, Geo tuna si fulgera dupa egalul obtinut in Elvetia din Champions League.
