După ce toată iarna „am lătrat”, chiar „urlat” după transferuri, ele nu au apărut atunci când era mai mare nevoie, adică când au fost promise și când echipa se îndrepta către Turcia, locația de iarnă pentru pregătire.
Întârzierea acestora este relativ înțeleasă de suporterul dinamovist și nu prea, cei veniți pe ultima sută fiind nepregătiți din punct de vedere fizic, dar mai ales neavând o empatie fotbalistică cu angrenajul ce până în decembrie a dus greul. Aseară am pierdut un meci de luptă în noroi, fără niciun miros de fotbal, ai noștri având șansele lor, rămânem cu frustrarea înfrângerii și cam atât.
Urmează un meci „derby” cu o echipă ce are cam tot cei trebuie pentru performanță, dar care a luat 3 goluri în ultimul meci.
Să nu ne aruncăm de pe acum de la balcoane, Kopic, poate mai puțin în meciul de aseară, ne-a arătat că știe fotbal și că este inspirat atunci când are variante, să nu-l judecăm azi pentru mâine, nici pe el, dar nici pe cei nou veniți, cu siguranță au nevoie de o perioadă minimă de adaptare și după vom putea trage concluzii, însă sunt convins că Paviçic alături de Milanov vor forma un mijloc solid, cu siguranță Darko Velkovski va fi un lider în teren, iar Neagu și Gnahore vor ajuta, alături de atacantul promis, echipa pentru a nu avea nicio problemă în a rămâne în prima ligă.
Aseară a fost doar dezmorțirea de după vacanță, Câinii din tribune fiind la înălțime ca de fiecare dată, așadar, sâmbăta viitoare trebuie să luăm drumul stadionului, cu copiii de mână, cu steagul și fularul alb-roșu în mâină și la gât, cu inima deschidă și pumnii strânși, pentru a ne susține în orice condiții ceea ce am salvat și iubim nespus!💪
Hai, Dinamo!🤍❤️



