Dupa cum v-am informat deja, Cosmin Contra negociaza in aceasta perioada venirea la Dinamo.
Fostul selectioner si antrenor al lui Dinamo din 2017, este principala tinta a lui Pablo Cortacero, care isi doreste un antrenor vorbitor de limba romana si spaniola. Mai mult decat atat, Cosmin Contra se cunoaste bine si cu Juan Melero, cel care va coordona activitatea in cadrul clubului.
Asa cum v-am anuntat ieri, cele doua parti sunt aproape de a ajunge la o intelegere, mai sunt doar cateva detalii de pus la punct si daca se va ajunge la un numitor comun, atunci Cosmin Contra va veni saptamana viitoare in Romania pentru a fi prezentat oficial.
Detaliile sunt legate de clauzele din contract, Cosmin Contra isi doreste un bonus semnificativ la castigarea titlului, dupa cum anunta GSP, fiind vorba de un bonus de peste 100 000 de euro. Mai mult, Contra va avea la fel ca prima oara cand a semnat prelungirea contractului in 2017, o clauza de reziliere, dar cuantumul va fi mai mare de 60 000 de euro, asa cum a fost atunci. Daca cele doua parti se vor pune de acord asupra acestor detalii, atunci Cosmin Contra va fi noul antrenor al lui Dinamo.
„Contra e un nume mare, a fost selectioner si a comunicat cu spaniolii perfect. Contra a facut un lobby pozitiv, iar increderea lor in Contra ar aduce o liniste suporterilor. El stie de unde sa apuce lucrurile. Un antrenor de nivelul lui Cosmin Contra isi doreste 3 lucruri esentiale. Sa-si aleaga jucatorii, sa-si poata implementa ideea lui de joc si sa aiba stabilitate financiara” – Ioan Marginean la GSP Live despre venirea lui Contra
„Ramane valabila varianta Cosmin Contra. El, in momentul de fata, este la Lisabona. Nu pot sa spun eu daca aceasta e singura problema. Nu ma ocup eu de partea aceasta, dar fizic, Cosmin Contra este la Lisabona.
Gigi Multescu are contract pe un an, categoric ramane in cadrul clubului Dinamo. Aceasta a fost o dorinta comuna. Conteaza atat partea profesionala, cat si latura emotionala, pentru ca acesti oameni (n.r. Multescu si Talnar) sunt glorii ale acestui club si proiectul se bazeaza in primul rand pe suporteri si se adreseaza fostelor glorii dinamoviste”, a spus Dorin Serdean despre venirea lui Contra
COSMIN CONTRA: ”Cunoscandu-i pe oamenii care sunt in cadrul clubului, eu cred ca e benefic. Acum important e sa faca proiectul acesta sa functioneze cat mai repede. Sunt foarte putine zile, incepe noul campionat.
Proiectul acesta trebuie sa inceapa sa functioneze cu pasi gigantici, in zilele urmatoare sa fie adusi cati mai multi jucatori pe care sa se bazeze si sa formeze o echipa care sa se bata la play-off. Din ce inteleg, sunt foarte ambitiosi. Dinamo trebuie sa revina acolo unde trebuie sa fie, in elita fotbalului romanesc”
De ce intarzie transferurile? „Am vazut lista de jucatori, sunt vreo 12 posibile transferuri. Budescu si Alibec nu sunt pe aceasta lista. Se vor alege posturile pe care vrem sa le intarim, sa fie dublate. Fiecare jucator este analizat foarte clar, ei procedeaza altfel. PSG s-a calificat in finala Champions League dupa ce a investit sute de milioane de euro, iar Manchester City n-a reusit. Managementul spaniol se bazeaza foarte mult pe valorificarea resurselor proprii. Ei vad altfel lucrurile, fiecare paragraf este important”, a spus Dorin Serdean, la ProSport Live.