Detalii importante transmise din partea noului acționar! ,,Vrem să schimbăm puțin abordarea”

Stiri Dinamo

Scris de:

Astăzi a avut loc mult așteptată conferință de prezentare a noului management de la Dinamo.

Conferința de presă, transmisă în direct de Radio Dinamo1948, i-a avut în prim plan pe Eugen Voicu, Andrei Nicolescu, Vlad Iacob și Răzvan Zăvăleanu. Mai jos aveți declarațiile integrale oferite de Eugen Voicu, care a avut și rolul de moderator al conferinței:

EUGEN VOICU: ,, Ne bucuram sa fim aici, astăzi când de fapt s-a și făcut înregistrarea la RC, începând de astăzi suntem opozabili terților ca acționari majoritari. Scopul conferinței este să vă aducem la cunoștință schimbările și să ne cunoașteți un pic mai bine. Am depus un efort de coagulare a intereselor tuturor celor interesați în bunul mers al lucrurilor și din acest punct de vedere vrem să rămânem aliniați.

Noi cei care suntem acum acționari, lista se va lărgi. Suporterii sunt cea mai mare bucurie din comunitatea Dinamo. Pentru că există acești suporteri, eu am ales să mă alătur. Echipa contează, toată comunitatea care își dorește că Dinamo să obțină performanță, accentul vreau să îl pun pe toți suporterii care sunt alături de echipă.

Vrem să schimbăm puțin abordarea în management, să avem un grup de antreprenori, să fie relavanti în viitorul clubului, să nu există un singur acționar care e factor de decizie. Acest model este unul similar oricărei afaceri, eu personal privesc din această perspectivă, nu vreau să fac bani din investiția asta, dar regulile de bază sunt regulile din orice business administrat. Am avut o comunicare foarte bună cu Andrei Nicolescu, fiind așa de bine aliniați, avem cele mai bune premise că să ne realizăm visul de a ne debloca acest club.

Vom încerca să fim foarte la subiect și nu vom încerca să facem promisiuni pe care să nu le putem onora, să ne dați și timpul necesar pentru a reorganiza bine lucrurile, vrem să punem niște baze solide, schimbarea este fundamentală, avem nevoie și de suportul dumneavoastră”.

,,Domnul Badea nu m-a convins aici, îi mulțumesc pentru suportul acordat și a intermediat comunicarea cu domnul Serdean, acesta a fost rolul domnului Badea. Am ajuns întâmplător aș putea spune un grup de investitori, aveam în plan să rezolvăm situația de la Dinamo, m-au rugat să iau inițiativa, să facem acest efort de aliniere a intereselor. Am mai făcut la viața mea asemenea operațiuni, am acceptat și de aceea am asumat acest lucru.

Vom face majorare de capital social, este soluția aplicată, chiar dacă vor fi împrumuturi, vor fi convertibile în acțiuni.”

,,Banii sunt un ingredient, mai important este ce vrem să construim și regulile pe care le vom aplica. Când lucurile sunt clare și capătă încredere în planul nostru de business, banii vin. Banii nu sunt o problemă, sunt antreprenori cu care discutăm, putem rezolva rapid problema banilor. Nu banii sunt pe primul loc, vrem să construim un club puternic, care să devină unul puternic, să devină cel mai puternic din România, nu se bagă doar bani și nu depinde de un singur om care investește sau nu în funcție de criteriile lui personale. Aceasta este diferența.”

,,Investim în compania Dinamo, când generaza profit plus valoare, totul se reinvesteste, avem în obiectiv listarea clubului după 5 ani de activitate la bursă. Decizia finală va fi luată atunci, dar cine va dori la un moment să iasă din această investiție, să iasă la un preț corect. Luăm în calcul un plasament privat prin care să atragem investitori, să fie cât mai mulți oameni implicați, lideri de opinie, când investești bani ești direct interesat.”

,,Avem un business plan pe care l-am luat în considerare pentru următorii 3 ani și jumătate.”

,,Îi apreciez pe fani foarte mult, poate e un vis, aș dori să devină cea mai respectată echipă de fotbal din România, să fie și fanii implicați. Vom lucra împreună cu suporterii la o viziune în comun, dar lucrurile pleacă de la bază. Vrem să educăm oameni, să construim de la Academie, vrem să creștem caractere, mentalități de campioni. Asta este abordarea dorită, poate sună idealist, dar de la premisa asta am plecat când am zis că este un proiect atractiv.”

,, Din păcate domnul Galan nu a putut să ajungă, ar fi fost bine să fie alături de noi astăzi, DDB este un partener al nostru. Banii dați către APCH au fost redirecționați în clubul Dinamo.”

,,Ne dorim o colaborare cu CS Dinamo, cred că și CS Dinamo și echipa de fotbal sunt în aceiași familie, în planul nostru strategic avem dorința de a-i coopta alături de noi în acest proiect.”

,,Gloriile sunt binevenite, nu știu dacă experiența pe care o au mulți dintre ei este cea pe care o dorim. Nu știu dacă fotbaliștii români, care au activat în România în ultima perioadă, au căpătat suficientă experiență în ceea ce înseamnă să administratezi un club. Evident, chiar pot fi excepții, dar în planul nostru astăzi nu intră în intenția să colaborăm cu foști sportivi pe poziții de management.”

,,Domnul Serdean în interacțiunile avute a fost peste așteptări pot să spun, în 3 zile ne-am înțeles, singura mențiune că nu vrea să iasă de tot, a rămas cu 0,1% din acțiuni, fiind la rândul lui un dinamovist. Sunt peste un milion de fani, fiecare este deosebit în felul lui.”

loading...

Lasă un răspuns