luni, septembrie 9, 2024
AcasăEditorialDetalii despre parteneriatul cu Superbet

Detalii despre parteneriatul cu Superbet

Dinamo are un nou partener oficial pentru sezonul 2024/2025, este vorba despre Superbet.

Parteneriatul a fost prezentat săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă, organizate pe stadionul ,,Arcul de Triumf”. În direct la Radio Dinamo1948, am abordat subiectul parteneriatului cu Superbet, alături de directorul de marketing al clubului Dinamo, Romeo Bănică:

,,Parteneriatul cu Superbet a fost negociat și agreat într-un timp record. Dorința a fost de ambele părți, a fost din partea partenerului Superbet, era nomal, Dinamo fiind un fenomen în fotbalul din România. Era firesc să își dorească și Superbet acest parteneriat. Mă bucur că am reușit să îl realizăm. Superbet poate contribui foarte mult la consolidarea brandului nostru, acest lucru s-a văzut încă de la primul meci cu Petrolul. Au fost și o serie de alte activări, pe care le pregătisem, dar nu au fost posibile din cauza furtunii înainte de meci. Ele implicau la nivelul gazonului, era un gazon alunecos, dar dacă vremea ne va permite la meciul următor, vom umple pauza meciului cu mai multe acțiuni dedicate suporterilor. 

Trebuie să lucrăm la zona de fan engagement, crează experiența fanului la stadion, cei de la Superbet știu să activeze fanii, să facă aceste acțiuni pentru suporteri. A fost un matching între părți, angajamentul cu Superbet, discuțiile purtate între părți a dus la angajamentul că vor acționa în mai multe zone pentru fanii dinamoviști. 

Vom avea și acțiuni de CSR (sociale), este un punct negociat și agreat. Nu a fost o negociere, dar o propunere din partea noastră s-a potrivit să avem și astfel de acțiuni. Dorim să ne implicăm și în această zonă. Am făcut și în sezonul trecut, ne vom implica mai mult în responsabilitate socială, ori mai bine zis acțiuni care nu au legătură cu meciul propriu-zis.’‘, a transmis Romeo Bănică în direct la Radio Dinamo1948.

,,Dinamo câștigă semnificativ mai mult din noul parteneriat, investiția partenerului principal va fi și în afară contractului. Și-au luat angajamentului să investească în brandul Dinamo, în zona de vizibilitate, expunere. Toate acele spoturi pe TV, online, printurile din oraș, cât timp expune brandul Dinamo publicului, acest lucru aduce un ROI în clubul Dinamo, ne ajută să creștem valoarea brandului, clubului implicit.’‘, a transmis Romeo Bănică

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare