Pe site-ul bilete.ro au apărut informații despre abonamentele pentru sezonul viitor.
Abonamentele pentru sezonul 2024-2025 sunt disponibile din 21 iunie!
Abonamentele pentru meciurile disputate de Dinamo București, pe teren propriu, în sezonul 2024-2025, sunt pregătite să ajungă “acasă”, în posesia suporterilor dinamoviști!
Fiecare abonament reprezintă o veritabilă legitimație de suporter, dovada obiectivă a loialității față de culori, a pasiunii pentru fotbal, a iubirii necondiționate pentru Dinamo! Abonamentele vor fi valabile atât pentru meciurile disputate pe Arcul de Triumf, cât și pe cele de pe Arena Națională.
Pe întreaga perioadă de vânzare a abonamentelor, vor fi trase la sorți, săptămânal, premii pentru abonații sezonului 2024-2025: mingi si tricouri cu autografele jucătorilor; vizite in baza sportivă de la Săftica; dejun cu căpitanul/jucătorul favorit.
Fiecare reabonat va primi un mail cu înștiintare referitor la locurile și metodele de plată și livrare pe care le-au primit anul trecut. După inștiintare, cei care, anul anterior, au plătit cu cardul pe site vor primi un mail cu un link, prin accesarea căruia isi vor putea plăti noile abonamente. În funcție de modalitatea de livrare pentru care au optat, aceștia vor primi abonamentele prin curier sau le vor ridica de la casierii.
Campania dedicata abonamentelor se va desfasura in doua etape:
I. Perioada 21-27 iunie este dedicată exclusiv reabonărilor. Abonații din sezonul 2023-2024 iși vor putea achiziona abonamentele pentru sezonul 2024-2025 la următoarele tarife preferențiale (pentru locul alocat în sezonul 2023-2024 sau cea mai bună variantă disponibilă):
Peluza NORD, PCH – 348 RON
Loc DNL, tribuna – 348 RON
Peluza SUD, tribuna – 348 RON
Tribuna 2 EST, Family – 448 RON
Tribuna 2 Est – 548 RON
Tribuna 1 Vest – 948 RON
VIP Experience – 4948 RON Loc VIP include: mancare,bauturi, tricou de joc semnat de jucatori – tricoul va fi oferit la prima prezentare la stadion.
Abonament DEUS (Dinamo Etern Unicul Sens) -948 RON
Abonamentul DEUS înlocuiește, începând din acest sezon, abonamentul Diaspora, păstrând aceleași principii. Noua denumire a abonamentului reflectă atașamentul profund pentru Dinamo al celor care aleg să devină abonați, chiar dacă știu că nu pot ajunge constant la stadion. Abonamentul DEUS include un tricou semnat de jucători, care va fi acordat la prima prezență pe stadion sau, la cerere, va fi transmis prin servicii de curierat. Pentru acest tip de abonament nu este atribuit un anumit loc, însă abonaților DEUS care fac o solicitare, prin intermediul mail-ului către ticketing, cu cel puțîn 72 de ore înaintea meciului, li se va repartiza un loc in limita disponibilităților.
Fiecare abonament reînnoit asigură un cadou: reabonații la peluză primesc câte o eșarfă, cei la tribuna 2 primesc câte o șapcă, iar cei la tribuna 1 primesc câte un tricou Oversized Dinamo Originals II.
Mențiuni speciale:
a. Abonamentele sunt valabile pentru toate meciurile disputate, în calitate de gazdă, în campionat, în sezonul regulat.
b. Abonații la VIP în sezonul 2023-2024 pot opta pentru reabonare și la Tribuna 1. Le vor fi repartizate locuri în sectoarele A sau B.
c. Fiecare reabonat va primi un mail cu înștiintare referitor la locurile și metodele de plată și livrare pe care le-au primit anul trecut. După inștiintare, cei care, anul anterior, au plătit cu cardul pe site vor primi un mail cu un link, prin accesarea căruia isi vor putea plăti noile abonamente. În funcție de modalitatea de livrare pentru care au optat, aceștia vor primi abonamentele prin curier sau le vor ridica de la casierii.
Cei care au achitat cash anul trecut sunt așteptati la casierii conform programului stabilit .
d. Din cauza noilor protocoale de securitate, anumite abonamente nu își vor pastra locurile din anul anterior. Cei care nu iși doresc locurile repartizate, pot decide să anuleze comanda dupa ce primesc, pe mail, mesajul de înștiintare .
e. Începând din sezonul 2024-2025, abonații care stiu că nu pot ajunge la meci au posibilitatea de a anunța Clubul, astfel încât locul care le-a fost rezervat să poată fi acordat unui alt dinamovist.
f. Realocarea locurilor pe Arena Națională:
i. Vip (Arc) -> Vip (Arena) sector 138 – Central;
ii. Tr1 (Arc) -> Vip (Arena) sector 128/129/130/131 – lateral
iii. Tr2 (Arc) -> Tr2 (Arena) sector 114 family și studenți / sector 116 abonați standard .
iv. Sectoarele speciale, dedicate Peluzei NORD si Peluzei SUD, vor fi comunicate direct către reprezentanții acestor două facțiuni.
g. Programul casieriilor, Arcul de Triumf (reabonare):
i. vineri 21 iunie, interval orar 16.00 – 20.00;
ii. sâmbătă și duminică, 22 si 23 iunie, interval orar 12.00 – 19.00;
iii. luni, 24 iunie – joi, 27 iunie, interval orar 16.00 – 20.00.
II. Începând din 28 iunie, vor fi puse în vânzare abonamentele “generale” pentru toți cei interesați să-și asigure locul în legendă, între cei mai frumoși suporteri din România, la urmatoarele tarife:.
Peluza NORD, PCH – 400 RON
Loc DNL, tribuna – 400 RON
Peluza SUD, tribuna – 400 RON
Tribuna 2 EST, Family – 600 RON
Tribuna 2 Est – 750 RON
Tribuna 1 Vest – 1.148 RON
Detaliile privind posibilitățile de achiziționare, precum și variantele de preț dedicate anumitor categorii de suporteri (membri DDB, elevi, studenti, pensionary etc.) vor fi comunicate în momentul punerii în vânzare a abonamentelor “generale”.
Abonamentele pot fi utilizate atât în format digital, cât și fizic.
Începem un nou sezon! Ne pregătim să scriem, împreună, o nouă filă din cea mai frumoasă poveste adevărată, povestea Dinamo!
Că dacă n-am fi, nu s-ar mai povesti!