AcasăEditorialDespre venirea lui Dusan Uhrin

Despre venirea lui Dusan Uhrin

Am văzut la finalul partidei că a fost vehiculat numele lui Dusan Uhrin.

Antrenorul de care ne leagă salvarea din sezonul trecut, îl asociem inevitabil cu ceea ce s-a întâmplat în play-outu-ul ediției trecute. Atunci, la fel ca și acum, nimeni nu ne dădea vreo șansă și cu 6 etape înainte de final, păream condamnați, prin prisma jocului, nu atât a lotului.

Acum, situația este diferită, este mult, mult mai grea din punct de vedere sportiv, diferența de puncte este imensă, chiar și după înjumătățire, iar lotul nu este nicidecum la nivelul din sezonul trecut. În afară de centrul tereului, unde părem bine, cu soluții, în rest e haos, în benzi, în atac, în poartă, poate și în centrul defensivei să poți alege 2 fundași din totalul de 6.

Nu am apucat să verific această informație, e prea devreme și cred că este puțin la stadiul de speculație, dar nu cred că poate fi negată vreo posibilitate în momentul de față, deja nici nu mai contează că Mureșan nu are o relație bună cu Uhrin, Mureșan și-a asumat o decizie în decembrie, care se demonstrează a fi una catastrofală și consecințele noi le tragem.

Însă nu pot să nu mă gândesc că șansele ca Uhrin să revină acum nu sunt grozave, situația este foarte, foarte grea, el a refuzat să mai stea în vară tocmai din acest motiv. Deși Stoican este încă antrenorul lui Dinamo și nu este corect față de el, venirea lui Uhrin ar fi un mare plus. Nu este cel mai bun motivator, dar este un excelent tactician și ar putea scoate mult mai mult față de ce reușim în momentul de față. Poate de asta are nevoie lotul,  se pare că mesajul lui Flavius merge fix în gol. 9 goluri primite în 3 partide, un singur gol marcat.

Nu este doar vina lui, dar ce mai poți schimbă acum? Lotul nicidecum, deși cred că ar trebui să înțelegem în ceasul al 12-lea că efectiv nu sunt suficiente soluții în atac, dar cine să audă?

O să vedem cum se va dezvolta această variantă cu Uhrin, eu unul tind să cred că mai degrabă nu va veni acum, dar o să vedem…

FLAVIUS STOICAN: ,,Vreau să ne bucurăm cu toții și-mi doresc se întâmple acest lucru cât mai repede. Vom avea o echipă bună, pentru că am o echipă cu jucători buni, care nu trebuie să-și piardă încrederea. Jucăm, avem ocazii, dar primim goluri la fiecare ocazie a adversarilor. 

Nu vrem să retrogradăm și facem tot ce ne stă în putință pentru a evita acest lucru. Suntem într-o situație grea, dar nu dezarmantă. Trebuie să jucăm fotbal și să acumulăm puncte. Vreau să nu mai oferim cadouri, pentru că primul gol primit de la Botoșani a fost un cadou al nostru”

JONATHAN RODRIGUEZ: „E un sentimnt așa și așa, mă întorc unde a fost casa mea 4 ani, dar sunt supărat că am pierdut 4-0. Nu cred că a fost în meci o așa de mare diferență, dar ăsta e fotbalul. Ne lipsește să dăm noi primul gol și să nu mai luăm așa repede, pentru că e greu.

Am încercat, dar ne-am deschis și am primit încă două goluri și e greu să întorci. Nu contează statistica, se câștigă pe gouluri.

Toate meciurile sunt niște finale pentru noi, trebuie să luăm puncte și să continuăm să jucăm ca azi și sunt convins că, dacă vom câștiga un meci, vor urma multe victorii la rând. Ne cunoaștem ca adversari între noi și știm ce calitate avem. Depindem de un meci, să îl câștigăm și să prindem încredere”

ANTONI IVANOV: ”Mi-e greu să explic, nu știu ce se întâmplă cu Dinamo, le cer scuze suporterilor. Nu se poate să începem fiecare meci cu gol primit `de la vestiar`, nu e bine, nu știu ce să zic. Trebuie să muncim mai mult, trebuie încredere și să dăm mai mult și la antrenamente și în meciuri pentru că nu e bine ca o echipă așa mare să fie așa jos în clasament.

În acest moment, să ne concentrăm mai mult, să nu ne pierdem încrederea, să dăm totul. Până la urmă, trebuie să vină și rezultatele, nu e altă soluție. Sunt aici, trebuie să adunăm puncte și cred (n.r.- ca Dinamo să se salveze de la retrogradare).

Nu știu de alți jucători, dar eu nu vreau să retrogradez. Pentru noi, fiecare meci e greu, nu contează cu cine jucăm. Pot să am patru hematoame dacă trebuie, dar să luăm puncte”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare