AcasăEditorialDespre varianta Gabi Torje

Despre varianta Gabi Torje

Numele Gabi Torje a fost vehiculat în această seară că ar putea fi o variantă pentru Dinamo în această vară.

Un nume care atrage, un dinamovist veritabil, un jucător care a fost lansat în fotbalul mare de echipa noastră și care a plecat pe o suma uriașă la Udinese în 2012. Informația a fost prezentată de Fanatik. Conform sursei, ar fi o lovitură pregătită de Dinamo pentru finalul de sezon, mai exact o lovitură din partea DDB.

Momentan informația nu a fost confirmată de sursele RD1948, însă nu putem nega faptul că este o posibilă variantă Gabi Torje, chiar dacă ultima lui venire la Dinamo nu a fost cea mai fericită. Torje s-a întors la Dinamo în 2018 pentru a pune umărul la calificarea în play-off, când Vasile Miriuta era antrenorul echipei. După un început mai mult decât promițător, cu un gol marcat într-un meci cu Fcsb, aventura lui Torje la Dinamo a devenit un real coșmar după venirea lui Bratu, care nu s-a bazat aproape deloc pe mijlocașul de bandă. Acesta a plecat cu un gust amar de la Dinamo și prin impresarul lui Torje, Opria, anunță că nu are de gând să mai joace la Dinamo.

Anii au trecut, Torje nu a avut cei mai reușiți ani și este posibil ca Dinamo să fie echipa unde să aibă din nou parte de o revenire în fotbalul românesc. În ultimele două sezoane a evoluat în Grecia și Turcia, iar din aprilie este liber de contract. Este un jucător care are doar 31 de ani, va împlini 32 în luna noiembrie, așadar are încă foarte multe de oferit în fotbal, chiar dacă a debutat în Liga I în 2006, pe vremea când avea mai puțin de 16 ani.

Rămâne de văzut după finalul sezonului dacă se va concretiza ceva cu Torje, probabil depinde foarte mult ce se va întâmplă în meciul de mâine și cum se va termina campionatul pentru echipa noastră, dar este bine că există soluții, mai ales că lotul va fi schimbat în mare măsură!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare