În direct la emisiunea ,,Dinamo 7/9” de la Playsport, Voicu a vorbit deschis despre negocierile cu Andrei Cionca.
Recent s-a tot vorbit despre dorința de a investi din partea lui Andrei Cionca la Dinamo și Eugen Voicu a fost întrebat dacă a existat vreo ofertă concretă în trecut și dacă s-a mai făcut vreo ofertă pentru preluarea pachetului majoritar:
„Dacă vorbim de oferte concrete, cred că trebuie să fie cel puțin un document scris. Am avut o discuție la care, într-adevăr, a participat și domnul Cionca, dar s-a vorbit într-un mod în care e foarte greu să continui un dialog: Vrem să devenim acționari majoritari, nu vrem să se asocieze clubul de fotbal Dinamo cu Clubul Sportiv Dinamo și nu vrem ca Dinamo să mai joace în Ștefan cel Mare, facem noi un stadion între București și Ploiești.
Vă dați seama, filmul se rupe când cineva vine și pune asemenea condiții sau acum, când spune «Clubul nu are valoare, noi vrem să luăm un pachet majoritar, așa pe doi lei, apoi, venim și noi cu bani»”, a spus Eugen Voicu la emisiunea Dinamo 7/9.
Acționarul dinamovist a dezvăluit dacă a primit o ofertă de la Cionca: „Nu știu cui i-a trimis-o, dar nu nouă, la noi nu a ajuns acea ofertă. Suntem deschiși să vorbim cu oricine care vrea cu adevărat binele lui Dinamo și renunțăm la orice condiții, dacă partenerul este foarte deschis, dacă ne spune ce vrea să facă mai departe, dacă ne arată și acea bonitate financiară despre care vorbim. Nu suntem chiar așa cum se aude pe la colțuri”, a mai declarat Eugen Voicu emisiunea Dinamo 7/9.