Despre îngeri

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

E greu! E tare greu că într-o zi atât de însorită, să fie atât de întuneric în suflete.

La fix 21 de ani de la moartea Unicului Căpitan, marea masă dinamovistă își regretă legenda, își cântă ruga, își alină durerea cu imagini, cu fotografii, cu gândul că de undeva de acolo de SUS o privește și o sprijină constant.

Într-o era demult apusă, însă atât de regretată, pe gazonul și în inima stadionului din Oltenița, în minutul 74 al unui blestemat de meci amical, se prăbușea un MIT, ceea ce avea să devină nu foarte târziu un idol, se rupea o bucată din tot ce a însemnat și înseamnă Fotbal Club Dinamo Bucureșți. Un curier al Divinității cum am citit la un moment dat că poate fi catalogat un ÎNGER, se ridică deasupra tuturor aducând protecție, ajutor și inspirând încredere.

Cătălin Hîldan a fost poate cel mai iubit, cel mai adulat și cu siguranța Cel Mai Regretat jucător de fotbal pe care l-a dat Dinamo Bucureșți. Pentru că nu a fost doar un jucător de fotbal. A fost un caracter deosebit, un OM cu un suflet imens, cu nervi de oțel și plămâni de fier!Nu a știut ce înseamnă înfrângerea, nu a cunoscut și nu a învățat acest cuvânt în vocabularul propriu.

Se spune în popor că atunci când ți se face pielea de găina, e un semn al divinității. E un semn că îngerii comunică cu tine, că te protejează, că îți sunt alături, că își fac simțită prezența. De câte ori ne-ai atins cu aripile tale, Căpitane, de când nu mai ești printre noi?

Uite-l și pe Mister, îmbrăcat în geacă de competiție roșie și lungă până peste genunchi și țînând în mâna stânga țigară-i din foi veșnic aprinsă, cum te ia părintește peste umăr și îți insuflă profesionalism, răutate, dinamovism. Îi e greu și lui, să știi, să vorbească despre ține la trecut. Dar o face an de an, cu lacrimi în ochi, că și cum nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

Pentru că ai fost și vei rămâne veșnic alături de noi!

Dinamoviștii au purtat și poartă în continuare cu mândrie în vocile lor numele de Cătălin Hîldan, în orice colț de stadion de pe lumea asta. Astăzi vorbim despre el la trecut de mai bine de două decenii. Astăzi îl implorăm să ne mai ajute încă o dată și încă o dată, doar că să îl facem mândru alături de toți ceilalți Veșnic Păzitori. Să îi saluți, Căpitane! Și pe Mopsu, și pe Patrick, pe toți.

Când anul acesta, într-o competiție de anvergură mondială dar cu nume european, unul dintre eroii firului de iarbă a căzut secerat, suflarea microbistă s-a oprit. Am respirat o dată cu el, ne-am ținut respirația pentru el. Am face-o înzecit și pentru tine! Însă știm că nu se mai poate.

Dinamo Bucureșți, ar fi fost departe…
Cât de departe, Căpitane?

Odihnește-te în pace!

loading...

Lasă un răspuns