Decizie in cazul Magaye

Stiri Dinamo

Scris de:

Magaye Gueye a fost o cruntă dezamăgire în tricoul lui Dinamo.

Adus de infractorii spanioli pentru a întări ofensiva suferindă a lui Dinamo, atacantul senegalez nu a reușit să impresioneze deloc în tricoul lui Dinamo. Mereu supraponderal, incapabil să joace 90 de minute și extrem de ineficient în atac, Magaye Gueye a plecat de la Dinamo după un gest stupid.

Fostul dinamovist a fost prins dopat cu cocaină în martie, moment în care a fost suspendat automat din toate competițiile și îndepărtat de la Dinamo.

Săptămâna trecută, pe 7 iulie, învăluită în ultimele zile de Euro 2020, Comisia de audiere a sportivilor și a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping au luat o hotărâre în cazul Magaye Gueye.

Pe 7 iulie, comisia susnumită, condusă de Dorin Silviu Sabău, a luat decizia în cazul său: 3 luni de suspendare pentru încălcarea unui Articol din Legea 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport.

(2) Constituie încălcări ale reglementărilor anti-doping următoarele fapte: b) utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanță interzisă sau o metodă interzisă – alineatul din Legea 227/2006 încălcat de Magaye Gueye

Cum cele 3 luni de suspendare au fost deja ispășite, Gueye poate juca fotbal din nou.

Prins după un meci cu FCSB cu cocaina, apărătorii lui Magaye Gueye, Vlad Hosu și Emil Constantinescu, au argumentat că „abaterea nu a avut legătură cu performanța în sport” și nu a avut loc în cadrul unei competiții. Mai mult, fotbalistul „și-a recunoscut acțiunea și a regretat-o”.

Magaye Gueye fusese prins dopat după un meci dintre Dinamo și FCSB, câștigat de „câini” cu 1-0. Înainte de Dinamo, atacantul franco-senegalez a jucat la Strasbourg, Everton, Brest, Millwall, Adanaspor, Osmanlispor, Qarabag și la „tineretul” Franței. În 2012, a fost selecționat în lotul Senegalului pentru JO de la Londra, fiind coleg cu Sadio Mane.

loading...

Lasă un răspuns