Deian Sorescu a avut o prestație submediocră la Sfântu Gheorghe în înfrângerea cu Sepsi, 1-4, iar la finalul meciului Mircea Rednic a spus că urmează să aibă o discuție cu jucătorul echipei noastre.
„Dacă zic ceva, Rednic îl critică… El trebuie să se gândească foarte bine. Felul de a fi, de a nu te implica, doar să fii în teren… El are de pierdut. A pierdut echipa națională și nu știu ce o să mai fie. Nu e un reproș, e un sfat. Dinamo nu stă nici în Deian, nici în altcineva. O să vină și alți jucători. Dacă nu vrea să se implice, să vedem unde o să plece în iarnă”
Deian nu e foarte pozitiv în perioada asta, trebuie să avem o discuție serioasă, bărbătească cum spune el, să vedem ce are de gând”.
Conform Prosport, se pare că Deian a primit o lecție din partea antrenorului dinamovist, fiind exclus din lot pentru mecul cu CFR, el urmând să se antreneze separat față de restul colegilor. Sorescu se va antrena alături de Mihai Neicutescu și Constantin Nica, probabil se va lua o decizie în privința lui după meciul cu CFR, când urmează o pauză prilejuită de meciurile echipei naționale. Informația a fost confirmată și de sursele Radio Dinamo1948
Deian Sorescu mai are contract cu Dinamo până în vara anului 2023. Internaționalul român a jucat în 13 meciuri pentru trupa „câinilor” în sezonul actual, a dat 6 goluri și a oferit o pasă decisivă.
Dinamo a început practic meciul de la 2-0, am revenit înainte de pauză, puteam face 2-2 la ocazia lui Ivanovski, dar pe final am cedat și Dinamo pleacă din nou fără niciun punct din deplasare. La conferința de presă organizată după meci, Mircea Rednic a analizat prestația băieților noștri și spune că diferența s-a făcut la nivelul băncii de rezerve, dar și la fazele fixe:
,,Cu toate că am reușit să revenim de la 2-0, am făcut 2-1, puteam face egal până la pauză, a avut ocazie MIrko ocazie mare. Am început repriza a doua bine, păcat că nu avem constanța în joc, facem multe greșeli. Sepsi doar de conjunctură sunt aici, luați individual, au jucători foarte buni, diferența a făcut-o banca de rezerve. Când au făcut schimbări, au adus un plus de prospețime, de calitate, la noi nu este cazul.
Am avut 6 jucători U21 pe bancă, ei jucau anul trecut în divizia C. La 2-1 am avut situații, am adus mingea bine pe benzi. Am luat gol din faze fixe, am pregătit bine la antrenamente, la meci a fost lipsa de responosabilitate, de poziționare. Pe jocul tău bun ai luat golul 3, al patrulea au reușit pe contraatac.
S-a făcut prea repede 2-0, pe lucruri pe care le-am discutat, nu e permis să lași așa liber, să nu blochezi adversarul, spuneți de apărare, nu am soluții ca fundaș dreapta, Deian nu e foarte pozitiv în perioada asta, trebuie să avem o discuție serioasă, bărbătească cum spune el, să vedem ce are de gând. În zonă centrală, Pinto îl forțez meci de meci, fizic a căzut, Espinosa e la fel. Îi rog pe suporteri să aibă răbdare, nu am preluat o echipă, Matei a făcut o partida bună, dar ceilalți mai au nevoie de timp”, a spus Rednic la conferința de presă.
De ce l-a schimbat pe Răzvan Popa: ,,La Popa, se uita că e accidentat, la golul 2 nu și-a acoperit zona, a stat prea retras, se văita, oricum mă gândeam să fac schimbarea”
Săptămâna trecută au semnat trei jucători noi și Rednic a spus că se așteaptă să aducă un plus de gabarit, dar nu vor intra în meciul cu CFR din primul minut: ,,Mai mult că sigur vor aduce calitate, gabarit, la faze fixe avem probleme, intră la marcaj jucători precum Sorescu și Radu, meciurile se câștigă din faze fixe, Sepsi sunt recunoscuți că le bat bine, noi nu am executat bine fazele fixe.
Duelul cu CFR, e foarte greu, dar eu sper că vom avea continuitate, facem un meci bun, unul slab, jucăm acasă, jucăm șansa noastră, sper că unul sau doi din noii veniți să poată să fie pe bancă, 15-20 de minute să între, să aducă un plus de calitate, un plus de experiență, aici ducem lipsă. CFR este o echipa omogenă, câștigă an de an campionatul, nu ne putem compara cu CFR” a mai declarat Mircea ednic.
Rednic a transmis din nou un mesaj de răbdare pentru fani: ,,Mesajul pentru fani, știam care este situația, este de muncă, adversarii ne tratează cu mai mult respect, nu e că înainte, nu au avut meci ușor astăzi cei de la Sepsi, am făcut noi greșeli, sper să nu le mai facem”, a încheiat Rednic.