Dinamo a câștigat partida cu Progresul Spartac, dar am văzut cu toții problemele majore pe care Dinamo le are, din punct de vedere fizic.
Echipa cedat cu totul în partea a doua și problemele fizice au fost vizibile pentru toți. De aceea, prioritar în această perioadă este ca Dinamo să ajungă la un nivel fizic optim, mai ales că avem un număr de zile până la partida cu Oțelul de pe teren propriu, care se va juca pe 16 august.
Vineri dimineață a fost antrenament de refacere, sâmbătă antrenament normal, astăzi le-a dat liber jucătorilor săi. Greul reîncepe de luni, conform GSP. În tot acest răstimp, Dinamo va avea și câte două ședințe de pregătire zilnice, pe lângă zilele cu un singur antrenament. Apoi, de sâmbătă, „câinii” vor rămâne cantonați la Săftica pentru a pregăti meciul cu dunărenii, conform sursei mentionate.
Și un alt detaliu pe care Ovidiu Burcă l-a cerut la echipă, mai ales că a spus-o în mai multe rânduri că vrea să sudeze relațiile din interiorul lotului. După ce i-a strâns pe jucători, la Clinceni, pentru a merge să salute galeria după 1-0 cu Progresul Spartac, antrenorul a decis ca mesele de la Săftica să fie servite în grup, apoi jucătorii pot pleca spre casele lor.
,,A fost un meci complicat, așa cum mă așteptam. Complicat, pentru că nu am avut mult timp, știți ce s-a întâmplat la clubul ăsta. Dar sunt satisfăcut pentru prima victorie, cu mult sacrificiu, cu implicare totală din partea jucătorilor. Sincer, știam că așa va fi meciul, le-am spus și jucătorilor că trebuie să se autodepășească.
Nivelul lor de pregătire, din păcate, nu este bun. S-a și văzut pe final, aveau crampe, am pierdut mingi. Dar sunt mulțumit pentru modul în care am abordat, pentru spiritul de sacrificiu și cred că de aici trebuie să pornim. Trebuie să recâștigăm spiritul lui Dinamo, mentalitatea de învingător, să ne batem pentru fiecare minge. Asta e cel mai important în ceea ce am câștigat în primul meci”, a declarat antrenorul lui Dinamo in GSP.