AcasăEditorialBucureșteni de vreme bună!

Bucureșteni de vreme bună!

În afara problemelor financiare și a celor sportive, Dinamo trece printr-o perioadă extrem de dificilă și în privința suportului pe care echipa îl are pe stadion.

Dinamo are mulți suporteri de rezultat, îmi este din ce în ce mai clar cei din București nu sunt lângă echipă atunci când situația sportivă și cea financiară este una dificilă.

Absenteismul este cuvântul de ordine atunci când Dinamo își dispută meciurile pe teren propriu. Putem căuta explicații sau putem găsi scuze, dar este cert dinamoviștii din București preferă facă cu totul și cu totul alte activități, atunci când Dinamo joacă acasă, decât vină la stadion și încurajeze echipa.

În mod cert, obișnuiți și crescuți altfel, suporterii dinamoviști acceptă cu greu situația în care echipa a ajuns în acest moment. Dar implicarea lor, la nivel de susținere, suferă teribil din toate punctele de vedere.

Înțeleg Dinamo a ajuns foarte jos la nivel de joc, este de multe ori dureros vezi zbaterea continuă din teren, la fel de greu de privit este jocul fie de acasă fie de la stadion, dar cum putem ajuta echipa în aceste momente grele?

Văd oameni care pur și simplu refuză își puna întrebarea simplă, „ce fac eu pentru Dinamo?” Sunt nemulțumiți de comunicarea din DDB și atunci preferă fie nepăsători la apelurile DDB, sunt nemulțumiți de jucători și antrenori și atunci refuză vină la stadion, atunci când echipa are meci acasă.

Nepasarea asta va dauna mai mult decat greselile facute de Iuliu Muresan si de cei din conducere.

Câine, cam ce ai făcut tu în ultimul timp pentru a fi mai bine la Dinamo? Bilete nu ai mai cumpărat, la meciuri nu ai mai fost, implicarea în alt mod decât prin comentarii pe rețelele de socializare a fost singura modalitate în care țiai adus aminte mai exista Dinamo.

Nu se vrea a fi un reproș, este doar o constatare, spunem vrem un viitor mai bun, dar ce facem noi pentru acel viitor mai bun?

În viață, atunci când ai momente bune, sunt mulți care roiesc pe lângă tine și te asigură vor fi mereu aproape, atunci când ai momente dificile sau extrem de dificile, constați ești cam singur, poate iți rămân o mană de prieteni apropiați.

Cam asta îi oferim lui Dinamo acum, și este teribil de trist.

HAI DINAMO!

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare