Dinamo trece prin momente dificile, iar cei din programul DDB fac tot posibilul să adune sumele necesare astfel încât clubul să poată funcționa în această perioadă.
Lunea și joia, la bazinul Dinamo, camera 213, intre orele 16:45- 18:30, sunteți așteptați pentru a achiziționa produse DDB sau pentru a completa formularul 230.Detalii la telefon 0722498798.
Concluziile lui Burcă după victoria convingătoare cu Blejoi!
,,Începem să avem viteză de joc așa cum ne-o dorim, jucătorii au mai multă finețe, prospețime, ne apropiem de ceea ce ne propunem, ca la primul meci să fim 100% din toate punctele de vedere. Au fost 2 reprize bune, chiar dacă am terminat meciul în 9 oameni, dar trebuie să pregătim și momentele astea. La Buzău, în meciul cu Slobozia, ne-am lovit de așa ceva.
Nu i-am certat, aveam în cap să planificăm să jucăm cu un om în minus într-una din reprizele următoare, cu Slobozia având om în minus nu am reușit să menținem echilibrul pierdut odată cu pierderea unui om. În inferioritate te poți apăra bine, dar trebuie să înțelegi că altele sunt distanțele, efortul necesar.”, a spus antrenorul lui Dinamo la finalul partidei.
Cătălin Țîră a marcat un hattrick astăzi și atacantul dinamovist beneficiază de încredere din partea antrenorului lui Dinamo, depinde doar de el să profite de șansele primite:
,,Cătălin Țîră este un jucător care are un potențial fotbalistic încă neexploatat, nu stau să explic din ce motiv, el s-a pregătit foarte bine în ultimul timp. Dacă înțelege să schimbe niște lucruri la el, poate oferi în acest sezon ceea ce ne lipsea.
Atmosfera la echipă este foarte bună, au venit acești tineri de mare viitor, trebuie să avem mare grijă cu ei, au calități, am văzut și acum, au jucat dezinvolți, mi-au plăcut foarte mult. Tinerii de care s-a tot vorbit, din ce a rămas din Academia lui Dinamo, tot produce jucători. Dacă vom avea grijia de ei, se vor impună la prima echipă.”, a mai spus Ovidiu Burcă.