La 20 de ani, a ales fotbalul. Nu orgoliul. Bine ai venit în haită, Alex Musi
În fotbalul românesc sufocat de contabili cu crucea în buzunar și patroni care confundă terenul cu amvonul, un puști de 20 de ani a făcut gestul simplu, dar rar… a ales mingea, nu protocolul. Alexandru Musi, crescut într-o pepinieră unde talentul se cenzurează, nu se cultivă, a făcut pasul spre Dinamo. Nu pentru bani. Nu pentru un scaun comod pe bancă. Ci pentru fotbal. Pentru viață. Pentru risc.
Să pleci de la FCSB la Dinamo nu-i o simplă mutare de carieră. E o declarație. E ca și cum ai fugi dintr-un serial prost regizat și ai intra într-un film alb-negru cu oameni care chiar știu să joace. A lăsat în urmă o echipă în care selecția se face între două „Tatăl Nostru” și o răstignire a logicii fotbalistice și a venit acolo unde se joacă pentru viață, nu pentru audiențe. La 20 de ani, să nu alegi confortul și să mergi acolo unde tricoul e mai greu decât salariul, spune totul despre caracterul băiatului.
Și dacă tot vorbim de caractere, ce coincidență simpatică: la schimb cu Musi, îl trimitem pe Politic. Un fotbalist cu nume predestinat… mereu pe drumuri, mereu în tranzit, mereu cu discursul gata pregătit pentru următorul post. A avut ocazia să fie cineva la Dinamo, dar a preferat varianta ieftină… fuga la echipa unde joci doar dacă îți aliniază astrele patronul. E ok. Fiecare cu drumul său. Unii aleg lupta, alții se pitulesc sub sutana finanțatorului.
Musi n-a venit la Dinamo pentru că era loc liber. A venit pentru că a simțit că aici, în zgomotul tribunelor și în presiunea cuvântului „câine”, e adevărul. La noi nu ți se promite nimic. Aici îți câștigi locul cu ghetele pline de noroi și genunchii juliți, nu cu promisiuni de la TV. La Dinamo, tribuna nu aplaudă din curtoazie. Tribuna urlă, plânge, iartă greu și iubește rar. Dar dacă te prinde de-al ei, e pentru totdeauna.
Între 2024 și 2029, Musi are 4 ani să ne arate că știe de ce a venit. Dar, de fapt, și noi suntem norocoși de a-l avea. Pentru că astfel de puști, care aleg să se bată pentru locul lor în loc să-l primească de-a gata, sunt tot mai puțini. Într-o lume plină de mercenari, a venit un soldat. Un băiat care n-a acceptat să se tocească în umbra altora și care, dacă va munci cum știe, o să urle alături de haita noastră în fiecare meci.
Și pentru cei care cred că am făcut un troc neprofitabil, îi rog să aibă puțină răbdare. Mai vorbim când Musi va marca din sprint. Iar atunci, poate că nici nu va ridica mâinile ca să se bucure. Va zâmbi scurt. Ca un om care a ales demn. Iar cu el va zâmbi și toată haita…
