AcasăEditorial"De la disperare la devotament: reconfigurând Spiritul Dinamovist"

„De la disperare la devotament: reconfigurând Spiritul Dinamovist”

„Fortuna fortes adiuvat” spunea vechiul adagiu latin, dar se pare că norocul nu a fost de partea „câinilor roșii” în ultima confruntare cu Hermannstadt.Într-o seară în care chiar și stelele păreau să se ascundă rușinate în spatele norilor, echipa noastră a oferit o prestație care l-ar face chiar și pe Socrate să renunțe la dialogurile sale pentru a scrie un tratat despre suferință. În lumina reflectoarelor, pe gazon, acolo unde speranțele se împletesc cu visele, Dinamo a părut o umbră a gloriei sale de altădată.
De neînteles este faptul că înfrângerea, care este greu digerabilă de către toată suflarea dinamovistă, vine după un parcurs bun în finalul sezonului regular.

Cu toții am asistat la lamentabilul spectacol de la Sibiu, unde echipa noastră a fost doar o umbră a ei însăși. De la suporterii descălțați care au trebuit să-și pună pe picioarele goale speranțele și visurile, la jucătorii care au părut mai degrabă păpuși de cârpă decât gladiatori ai terenului de joc, totul părea să fie sub semnul unei forțe nevăzute care ne trage în jos. Eșecul de la Sibiu, ne a lasat, pe noi fanii, cu întrebări și cu inimile grele.
Echipa noastră pare a fi într-o furtună nemiloasă, prinsă între valurile neiertătoare ale criticii și dezamăgirii. Cum au ajuns entuziasmul recent și încrederea în această imensă fortăreață a fotbalului, și nu spun cuvinte mari când mă refer la echipa noastră, să fie zdruncinate într-o asemenea manieră? Oare divinitatea fotbalului ne-a transformat meciul de la Sibiu într-o tragedie shakespeariană, unde protagonistii noștri au fost condamnați să-și joace rolurile într-o piesă interminabilă de suferință și disperare?

Să nu uitam că sportul este o oglindă a vieții, iar echipa noastră, în momentele ei cele mai grele, reflectă aspecte ale umanității care ne pot umple inimile de tristețe sau de speranță. Cu toate acestea, în vremuri de adâncă dezamăgire, este vital să ne amintim de cuvintele înțelepte ale lui Seneca: „Necesse est facere, secundum naturam”, adică „Este necesar să trăim conform naturii.”

Așadar, ne întrebăm: Ce natură o reprezintă pe Dinamo în aceasta temporară și, sper eu, aparent degringoladă? Este o echipă care și-a pierdut calea spre țelul propus al salvarii de la retrogradare sau doar o echipă rătăcită în labirintul propriei sale existențe?
Dar, dragi suporteri dinamoviști, frați întru suferință, să nu uităm că și cei mai măreți gladiatori au cunoscut înfrângerea. Adevărata măsură a caracterului unei echipe nu este dată de succesele sale, ci de modul în care se ridică după ce a fost doborâtă la pământ.
Cum trebuie să privim această înfrângere și ce putem învăța din ea?

Pentru a înțelege adâncimea acestui eșec, trebuie să ne întoarcem la rădăcinile sale. Jocul slab al echipei pare să nu fie doar o coincidență, ci rezultatul unei serii de probleme adânc înrădăcinate. De la lipsa de coeziune în teren la deciziile tactice contestabile (iertați‐mă Mister, dar este opinia mea!), fiecare aspect al echipei a contribuit la dezastrul de la Sibiu.
„Alea iacta est” ar fi zis Cezar la vederea jocului lui Dinamo, dar parcă zarurile erau trucate de soartă.

Făcând o retrospectivă a meciului de duminică seara, nu putem să nu vorbim despre absența lui Eddy Gnahore, care, asemenea lui Achilles în cortul său, a fost lăsat la București. Poate că nu a fost săgeata lui Paris, ci o simplă răceală care l-a ținut departe de meci, dar lipsa lui s-a simțit pe teren ca lipsa unui general în mijlocul bătăliei. Absența lui Eddy, a fost resimțită precum lipsa lui Hector din tabăra troiană.

Și, inevitabil, ajungem la Ilic, înlocuitorul său, care a fost ca un actor care a uitat replicile pe scenă – un Hamlet fără monolog, un Romeo fără Julieta, un actor secundar aruncat în rolul principal fără repetiții. Și mă opresc aici cu comparațiile, deși aș fi putut continua, din respect pentru nația și fotbalul croat. A fost o decizie a lui Kopic care, retrospectiv, pare să fi fost inspirată mai mult de Dionysos, zeul vinului și al excesului, decât de Athena, zeița înțelepciunii.

Mister, strategul echipei, a schimbat piesele pe tabla de șah, dar pionii nu au reușit să amenințe regele advers. Iglesias și Amzar, nou intrați pe scena luptei, au fost ca Don Quijote luptând cu morile de vânt – plini de curaj, dar fără rost.
Eșecul acesta trebuie să fie o lecție pentru toți, o oglindă în care să privim cu sinceritate și să recunoaștem că există multe de îmbunătățit.

„Errare humanum est” și a greși este omenește, dar important este să învățăm din aceste greșeli. În cele două săptămâni de pauză, Kopici trebuie să se întoarcă la tabla de desen și la foile sale, să analizeze fiecare mișcare ca un mare maestru de șah care analizează partida pierdută.
Trebuie să fie ca un alchimist, care să transforme plumbul acestei înfrângeri în aurul viitoarelor victorii, atăt de necesare, vitale chiar, în perspectiva rămânerii in Superligă.. E nevoie de o strategie nouă, de o viziune proaspătă, de o reînnoire a spiritului de luptă care să inspire nu doar jucătorii, ci și pe noi, suporterii.

Este (din nou) timpul – oare pentru a câta oară o luăm de la capăt în sezonul ăsta? – ca antrenorul și jucătorii să se adune și să se reconecteze cu esența echipei noastre. Este timpul să recâștigăm respectul nostru și să ne reamintim de forța noastră interioară.
Și acum, privind spre suporterii noștri, care au fost împărțiți între furie și dezamăgire pe rețelele sociale, amintesc cuvintele lui Marcus Aurelius: „Omnis cum uno, omnis cum omnibus,” adică „Fiecare cu unul, fiecare cu toți.” Trebuie să înțelegem că suntem o familie, suntem Dinamo, și doar împreună putem învinge orice adversitate.

Pe social media, au fost glasuri ca un cor antic, suporterii exprimându-și furia și dezamăgirea. „O tempora, o mores!” exclamau ei, văzând cum culorile alb-roșu sunt târâte în noroi. Dar să nu uităm că dragostea învinge totul. Fanii trebuie să-și amintească de dragostea pentru Dinamo, care trebuie să fie ca o flacără în noapte, nu ca o furtună care distruge totul în calea sa. Să nu lăsăm ca furia să ne copleșească, ci să o transformăm în pasiune constructivă. Să nu uităm că „amor vincit omnia” – dragostea învinge totul.
Dinamo are nevoie de suporteri care să inspire speranță, nu să sufle cenușa eșecului. Este timpul pentru reflecție, pentru a găsi soluții, nu pentru a arunca cu pietre în cei căzuți. În loc să aruncăm cu pietre în jucătorii noștri, să le fim aproape. Să fim ca Penelopa care îl așteaptă pe Odiseu, nu ca sirenele care îl vrăjeau spre pieire. Căci, asa cum spunea Nietzsche, „Ceea ce nu mă omoară, mă face mai puternic.”

Deci, să nu ne luptăm între noi în momentele dificile. Să rămânem uniți în dragostea noastră pentru echipă și pentru culorile alb-roșii. Pentru că în final, nu doar victoriile definesc o echipă, ci și modul în care suporterii își îmbrățișează idolii în momentele lor cele mai întunecate. Așadar, să ne ridicăm, să ne adunăm, și să continuăm să luptăm pentru ceea ce este drept și pentru ceea ce ne definește cu adevărat ca Dinamoviști. Căci, așa cum a spus Platon, „Nici chiar zeii nu se luptă împotriva necesității.”

„Nu este suficient să te uiți, trebuie să vezi. Nu este suficient să asculți, trebuie să auzi. Nu este suficient să atingi, trebuie să simți.” – spunea Seneca. Este timpul să privim în profunzime și să simțim cu adevărat ce înseamnă să fii parte din familia Dinamo. Să ne unim sufletele și să ne concentrăm asupra viitorului, cu încredere și cu determinare.
„Dificultățile nu trebuie să ne oprească. Dacă strângem curajul și perseverăm, vom izbândi în cele din urmă.” Haideți să privim înfrângerea ca pe un catalizator pentru schimbare (din nou o schimbare, fir ar sa fie!) și să purcedem să construim un viitor mai luminos pentru echipa noastră iubită. Cu răbdare, unitate și pasiune, suntem pe cale să scriem următoarea pagină de glorie a istoriei noastre.

„Ridendo dicere verum” – spunând adevărul prin râs. Așa cum Democrit, filozoful râsului, ar fi privit această situație, să găsim umorul chiar și în eșec, pentru că în umor se află leacul pentru suflet…
Să privim spre viitor cu optimism, căci după cum spunea același Seneca, „Non est ad astra mollis e terris via” – nu există un drum ușor de la pământ la stele. Dar cu muncă, pasiune și unitate, drumul spre stele devine posibil.
În concluzie, dragi dinamoviști, să nu uităm că „lupus in fabula” – lupul din poveste – poate fi învins, iar Dinamo poate scrie o nouă pagină de glorie.
Până la urmă, viitorul este în mâinile noastre.

„Unii ne urăsc, alții ne iubesc, dar nimeni nu ne ignoră: Dinamo, forța din Ștefan Cel Mare!”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare