De ce vrea Răzvan Zăvăleanu să fie preluate acțiunile de la Dorin Serdean

Uncategorized

Scris de:

În momentul de față sunt două viziuni diferite în ceea ce privește strategia de viitor a clubului Dinamo.

Pe de o parte, Vlad Iacob își dorește realizarea unui nou plan de reorganizare, chiar și fără conversia creanțelor în acțiuni, deși acest lucru înseamnă că Dorin Serdean rămâne acționar majoritar în cadrul clubului.

De cealaltă parte, Răzvan Zăvăleanu are alte viziune și spune că planul de reorganizare trebuie realizat concomitent cu rezolvarea acțiunilor deținute de acționarul majoritar al clubului.

Administratorul judiciar a explicat de ce consideră importantă preluarea acțiunilor de la Dorin Serdean, sub o formă sau alta:

,,Nu văd însă ca vreun suporter dinamovist să mai dea bani atâta vreme cât nu suporterii vor fi proprietari în această etapă, nu Serdean. Inclusiv cu Serdean există posibilități de discuție, dar rămâne de văzut.

Am vorbit o dată cu Dorin Șerdean anul acesta. Dumnealui mi-a zis ca într-o formă sau alta Dinamo să fie salvată și că are intenții bune.

A zis că el caută soluții de finanțare dar nu găsește acum. DDB bagă zeci, sute de mii de euro. Sunt diverși oameni de afaceri care dau sume mai mari, dinamoviști. Sunt persoane cu care se discută și acum despre posibilitatea de a veni să investească. Vlad Iacob spune că are pe cineva care vine să bage bani dacă se aprobă planul de reorganizare”, a transmis administratorul judiciar la emisiunea Fotbal Club.

Cum vede Vlad Iacob: ,,Înțeleg frustrarea fanilor, însă ea nu are un obiect în realitate, investim în Dinamo pentru Dinamo, Dorin Serdean nu ia bani de la Dinamo și nu va lua bani în viitorul apropiat. Dorin Serdean nu a contribuit cu bani și înțeleg frustrarea suporterilor, avem un acționar majoritar care nu susține activitatea clubului, a declarat că nu poate, dar la un moment dat acea conversie se poate face, dar într-un alt mod, nu trebuie să fie un scenariu obligatoriu.

Trebuie să respectăm dreptul acestora de a participa la o majorare de capital. Trebuie să ținem cont de lege, de viziunea instanței de insolvență. Dacă domnul Serdean, deși are această opțiune, nu vine cu bani la o majorare de capital, atunci se întâmplă ceea ce prin planul respins să întâmplă și clubul ajunge fie la suporteri, fie la un investitor care vine și face această majorare de capital.

Domnul Serdean în același mod este diminuat, participația lui este diluată și ajunge sub 1%, singura diferența este că are dreptul să vină cu bani, ca să își păstreze cota, termenul legal este de 30 zile, dacă nu vine cu suma necesară, atunci va fi diluat și acțiunile lui vor reprezenta o mică parte din capitalul social.”, a spus Vlad Iacob.

,,Am spus în emisiunea de sâmbătă, mi-aș fi dorit ca Dinamo să ajungă să fie deținută de suporteri, dacă o asemenea conversie periclitează șansele aprobării unui nou plan sau îl fac contestabil, ar trebui să amânăm pentru moment acest deziderat, să construim un plan de reorganizare care să fie cât mai rapid aprobat și acest plan de reorganizare să aibă în vedere tăierea datoriilor.

Nu e vorba că nu îmi doresc că nu îmi doresc un club finanțat de suporteri, departe de mine, dar dacă acest element ar periclita planul de reorganizare, aici trebuie să se pronunțe specialiștii, instanța s-a pronunțat pe acest element, consider că acest lucru ar trebui amânat cel puțin și nu inclus într-un plan de care avem nevoie urgent.

,,S-ar putea face ulterior acea conversie, nu ar fi o problemă. Se poate introduce un scenariu de reorganizare prin majorare de capital și majorările de capital pot fi realizate cu aport în natură, prin infuzie de bani, ori prin conversia creanței asociației. Din discuțiile cu specialiștii, ar fi mult mai bine și mai puțin contestabil dacă domnii Serdean, Badea și domnul Dinu, ar avea opțiune să contribuie în cadrul acestui scenariu la mărirea de capital. Nu știm dacă o vor face sau nu, este un element care ar fi conferin soliditate planului de reorganizare. Așa cum multe voci ale suporterilor au spus, dacă ar fi vrut să finanțeze clubul, ar fi făcut-o până acum.” Vlad Iacob în direct la Radio Dinamo1948.

loading...

Lasă un răspuns