De ce trebuie să (mai) fiu membru DDB?

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Probabil mulți și-au pus această întrebare.

Iată de ce :

1. Pentru că este un program unic în lume creat de APCH care a salvat de vreo 3 ori de la desființare un brand național (ultima oară chiar astă vară înainte de începerea campionatului);

2. Pentru ca soluția APCH de creditare a clubului unde acționar majoritar este Lotusul lui Negoiță, Cortacero și Serdean era singura juridic viabilă să putem avea un cuvânt de spus în soarta clubului.
O altă variantă de susținere financiară a clubului reprezenta cadou făcut lui Lotus sa conducă clubul pe banii noștri.
Orice alte speculații și bănuieli nefondate rămân la stadiul de bârfe la coltul gardului.

3. Pentru că APCH nu va lua niciun leu înapoi din cotizațiile membrilor, ceea ce din punct de vedere juridic se numește remitere de creanță (datorie). Aceasta rezultă în mod evident din acte oficiale, respectiv acte din dosarul de insolventă.

4. Pentru ca noi, suporterii, suntem singurii care îl vrem în viată pe Dinamo al nostru. Noi și o mână de oameni voluntari din DDB și chiar din club.

5. Pentru că programul DDB are un reprezentant legitim, votat de noi, care își va aduce la îndeplinire proiectul.

6. Pentru că programul DDB așteaptă de la noi toți idei și sugestii de îmbunătățire.

Eu spun că meriă.

Tu, câine, pe vremea asta rea, ce faci?

loading...

Lasă un răspuns