AcasăStiri DinamoDe ce nu s-a adaptat Alex Pop la Dinamo

De ce nu s-a adaptat Alex Pop la Dinamo

Alex Pop a venit la Dinamo în iarna trecută, iar așteptările erau foarte mari de la atacantul transferat de la Oțelul Galați.

Un jucător cu cifre excelente la echipa gălățeană, părea că ajunge într-un mediu propice pentru a confirma, însă reușitele s-au lăsat așteptate, iar Alex Pop a încheiat campionatul fără gol marcat și fără vreo pasă decisivă.

Pentru el, noul sezon competițional reprezintă o oportunitate de restart, iar atacantul speră să schimbe percepția despre evoluțiile sale în tricoul lui Dinamo.

Alexandru Pop a spus că în a doua parte a sezonului trecut a traversat o perioadă de acomodare la Dinamo și că, de asemenea, a avut parte și de ghinion la unele faze în care ar fi putut să înscrie pentru trupa lui Zeljko Kopic (47 de ani).

,,Au fost mai mulți factori. A fost o perioadă de acomodare la noul stil de joc, la colectiv. N-am avut nici șansă. Ba mi-a fost scoasă mingea de pe linia porții, ba am ratat, ba s-a dus mingea la câțiva metri de poartă. Este o perioadă de acomodare prin care oricine trece la început”, a spus Pop, într-un interviu  acordat reporterului Digi Sport.

Alexandru Pop a evoluat în 17 partide pentru Dinamo în sezonul trecut, fără să reușească să înscrie sau să dea o pasă decisivă.

  • un milion de euro este cota de piață a lui Alex Pop, potrivit Transfermarkt
  • până în iulie 2027 mai are atacantul contract cu Dinamo
loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare