Zile agitate în sânul echipei Dinamo București.
Ca de altfel ultimele 1000, poate chiar mai bine. Aș putea scrie un decalog al întrebărilor fără răspuns. Exact cum a apărut și omul pe pământ. Brusc!
Probabil, aș fi un impertinent să strig oful dinamoviștilor în cuvinte. Pentru că nu e doar unul. Însă, printre sute de amețite și felurite opinii, una primează.
DINAMO să existe!
Dinamo se confruntă cu cel mai dificil, critic, negru, anevoios, greu, ostenitor, complicat, silnic, mofturos, pretențios moment din toată istoria sa.
Domnii administratori speciali și judiciari, vorbesc peltic în termeni de-o șchioapă, folosesc stereotipii ieftine și deși ar trebui să aibă același vocabular, fiecare e în lumea lui. Cea a necuvantatoarelor.
Apropos, pentru incultura mea generală, domnilor mai sus amintiți, vă regăsiți în vreunul din sinonimele menționate?
Sigur că Nu și Probabil că Da!
Ca să continui în aceeași notă de pe portativ, voi sunteți pedeapsa noastră.
O cruce pe care ne-o ducem de ani buni pe umeri, tocmai ca să nu ne îndepărtăm de ideea principală. Și fix același lucru se întâmplă și acum. Formulare, donații, carduri, bilete. O mobilizare începută agale, dar de care suntem mândri și prin care putem intra lejer în dicționarul de sinonime al cuvântului „mobilizare„. Peste 700 de formulare 230 în mai puțin de 24 de ore.
Mă întorc! Simt că nu m-am oprit suficient asupra domniilor voastre. Despre noi, numai de bine.
Am ascultat cu atenție intervențiile publice. Am adresat întrebări. Fără răspuns, ce-i drept. Aș mai avea: „Care dintre voi a simțit transpirația pe frunte, crapand un butuc de lemn, că să aibe ce pune pe masă de sărbători?
„Cum poate un administrator special să intervină în relația de colaborare profesională a unui administrator judiciar și să anuleze un contract de reprezentare, atât timp cât administratorul judiciar este cel ce are ultimul cuvânt/ semnătură pe tot ce intră/ iese din club?”
„Care e probabilitatea ca la o întâlnire cu și despre bărbați să apară și „femei”?”
„Cum poate un administrator judiciar să nu fie la curent cu banii care intră în club, chiar și în concediu fiind? A fost acces limitat la telefon și e-mail?”
Și lista poate continua…
Suntem subiectivi aici. Cred că v-ați dat seama. Suntem pe pagina Radio Dinamo 1948. Nu presă exclusivistă punct com. Sau cancan sport Romania punct becali. Noi nu căutăm să dăm dreptate unuia sau altuia. Noi căutăm să îi dăm dreptate lui Dinamo. Și ne facem treaba. Voi, pe când?
Să auzim de bine!
Să auzim Doar de cei ce ne vor binele!