duminică, aprilie 20, 2025
AcasăStiri DinamoDe ce nu a mai ajuns Danciu la Dinamo! Sfatul fostului atacant

De ce nu a mai ajuns Danciu la Dinamo! Sfatul fostului atacant

Ionel Dănciulescu (44 de ani) a fost aproape de revenirea în conducerea lui Dinamo după instalarea lui Mircea Rednic în funcția de antrenor, însă cele două părți nu au mai ajuns la un acord.

Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo, spune că a insistat pentru aducerea unui nume important din istoria clubului, precum Ionel Dănciulescu sau Florin Răducioiu, însă nu totul a depins de el.

Momentan, nici Florin Răducioiu nu a oferit un răspuns pozitiv și pare că mutarea are șanse mici de reușită.

Muresan: ,,Eu sunt sigur că prezența unui fost mare jucător, cum sunt Răducioiu sau Danciu, ar fi benefică la echipă. I-ar ajuta foarte mult cu experiența lui. Mie și lui Mircea Rednic ne-ar fi plăcut să vină Danciu. Am avut o discuție telefonică cu el și una la Cupa DDB.

Eu așteptam de la Danciu să-mi spună. Eu m-am gândit înainte de a se gândi altcineva la acest lucru. Lui Danciu o să-i spun între patru ochi de ce n-a ieșit. Deci nu din cauza mea, eu l-am vrut. Și-a dat seama, eu l-am sunat, am vorbit cu el. Iar pe mine m-a impresionat la Cupa DDB cât de iubit e de dinamoviști. A fost ceva foarte frumos”, a spus Muresan la Digisport.

Dănciulescu spune că Mircea Rednic are nevoie de un ”om de fotbal” lângă el la Săftica, la antrenamente:

,,Da, Dinamo are nevoie de un om important lângă Mircea Rednic. Știu că dumneavoastră și Matei sunteți oameni oameni de birou, acolo ai nevoie și de un om prezent zi de zi lângă jucători, lângă Mircea Rednic”, a spus fost mare atacant.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare