Lamine Ghezali este indisponibil și pentru meciul cu Universitatea Cluj de sâmbătă seară, de la Mediaș.
O absență importantă, un jucător pe care Ovidiu Burcă se baza, dar care nu poate fi folosit în această rundă, dar este incert si pentru următoarele săptămâni.
„Aștept ca jucătorii de atac să aibă mai multă personalitate și curaj, e nevoie de obrăznicie, tupeu, creativitate în ultimii metri. Ghezali, jucătorul care ne-a adus acest lucru în prima parte a sezonului, a avut din păcate niște dureri și am decis să-l oprim, pentru a se reface la capacitate maximă. Sper că jucătorii care-l vor înlocui vor găsi drumul spre poarta adversă”, a spus antrenorul Ovidiu Burcă.
Deși au fost multe scenarii care nu au avut nicio legătură cu realitatea, în cadrul prezenței noastre de la Săftica am discutat cu jucătorul numărul unu din sezonul trecut și acesta ne-a explicat cauzele accidentării. Acesta a suferit o accidentare în dubla cu Argeș în zona inghinală, dar o accidentare pe care nu a reușit să o trateze, fiind o vacanță foarte scurtă.
Jucătorul ne-a spus că a simțit dureri și în perioada cantonamentului, dar și a partidelor de pregătire, dureri care s-au accentuat de la un meci la altul și după meciul cu FCSB, când a fost poate și cea mai slabă prestație a jucătorului, a discutat cu staff-ul tehnic și medical și s-a ajuns la concluzia că este nevoie să ia repaus pentru a nu risca o accidentare și mai gravă, iar jucătorul să poată evolua fără dureri pe viitor. Ghezali momentan nu se antrenează, dar urmează un program de refacere
Este neplăcut, dar sperăm că Ghezali va ajunge la un nivel optim din punct de vedere fizic, pentru a putea evolua din nou și a fi acel jucător din primăvară, când a făcut diferența pentru Dinamo!