AcasăStiri DinamoDe ce intarzie transferul lui Albin

De ce intarzie transferul lui Albin

Albin amână venirea la Dinamo din cauza situației pe care o are cu actuala sa echipă de club, Veracruz.

Cele două părți s-au înțeles deja pentru un contract valabil pe un an, cu un salariu lunar de 15.000 € plus bonusuri. Deși prietenul Cosmin Contra spera ca mijlocașul uruguayan să ajungă la începutul acestei săptămâni în România, conform surselor Gazetei, situația contractuală pe care Juan o are la actualul său club îi pune ceva probleme.

Albin mai are contract până în iarnă cu Veracruz, echipă din prima ligă mexicană, iar discuțiile pentru reziliere tergiversează, mai ales pentru că fostul jucător al Petrolului are de încasat niște restanțe financiare destul de mari, la care nu vrea să renunțe. Deși, în primă fază, acesta a anunțat că își va rezolva repede situația, acum fotbalistul le-a transmis oficialilor că nu poate spune exact ziua în care va ajunge.

„90% este OK, am fost să văd documentele şi cred că în două sau trei zile se va rezolva totul. Juan îşi doreşte să revină în România. Îi ştie pe Contra şi Mutu, a lucrat foarte bine cu ei la Petrolul. Aşteptăm să încheiem contractul cu Veracruz”
Alfredo Regueira, impresar Albin la Digi

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare