Președintele lui CS Dinamo, Ionuț Popa, a vorbit despre CS Dinamo și despre fondurile de care beneficiază Clubul Sportiv.
Deși reușește să aibă performanțe an de an, echipa de handbal nu are nicidecum un buget precum cel vehiculat în presă:
,,Bugetul CS Dinamo este aproximativ cu cel pe 2022, doar pe partea sportivă, 31 de milioane de lei. Am făcut modificări structurale, am adus oameni pricepuți, nivelul de salarizare este foarte mic, este foarte greu să aduci oameni cu mare experiență, aducem oameni tineri dornici să învețe, alături de care stăm permanent și să le insuflăm profesionalism.
Pe handbal avem 3 milioane de euro buget, jumătate îi recuperăm din bilete, parteneri, sponsori, avem 1,5 milioane de euro investiți reali, restul îi recuperăm. Nivelul veniturilor proprii anul trecut a fost de 3 milioane de euro, este ținută din venituri proprii.
Am văzut că s-a spus în cadrul unei emisiuni că avem 7 milioane de euro buget la handbal, nu avem pe tot clubul un asemenea buget. Când apar fake-newsuri, apar și oameni contrariați. Dacă auzeam că o echipă de handbal are 7 milioane de euro în România, m-aș fi gândit de ce investim 7 milioane de euro într-o echipa de handbal și nu câștigă trofeul suprem.
Oamenii cred că doar investești într-o echipă și aduci 3 jucători buni, trebuie să iei trofeul. La baschet nu era niciun sponsor când am venit în club, doar pentru a-i aduce înapoi trebuie să creezi puțină imagine. Un exemplu ar fi Vlad Moldoveanu la baschet, am adus un partener la echipa de baschet în zona apei, am încheiat un contract și avem 2 contracte cu dezvoltator imobiliar, a început și baschetul să aibă vizibilitate, deși rezultatele nu sunt cele așteptate.
Echipa a fost făcută prost în vară, sportul mai înseamnă și loterie, un sportiv dacă a livrat într-o țară precum Polonia, sunt șanse să nu se adapteze în România.”, a transmis Ionuț Popa la emisiunea ,,Dinamo 7/9” de la Playsport.
Președintele CS Dinamo spune că își dorește titlul la volei masculin în acest sezon: ,,La volei masculin cred că titlul va fi în Ștefan cel Mare după 28 de ani, vrem să scriem istorie, oprim hegemonia Galațiului, care este de mai mulți ani campioană.
De rugby nu sunt dezamăgit, anul acesta vom avea echipă mai bună decât în sezonul trecut, noi am mizat pe un lot tânăr, fără experiență, alții au mers pe sportivi cu experiență notabilă și se pare le-a ieșit. Eu când am venit în club, Dinamo pierdea cu rivalele la diferențe mari, am bătut în Ghencea, ne batem de la egal la egal, e greu să ridici toate sporturile.
Ce am făcut noi a fost un risc, este mult mai inteligent să te duci targetat, anul acesta iau volei, focusam acolo o sumă de bani și know-how, luăm titlu anul acesta, noi am mers cu toate. E greu să rezistăm, dacă reușim duminică să batem Constanța și să mergem în play-off, Dinamo va fi un adversar periculos, acolo se vor vedea jucătorii noștri cu experiență.”, a mai transmis Ionuț Popa la emisiunea ,,Dinamo 7/9”.