De ce au plecat suporterii dinamoviști din peluză la meciul cu CFR

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Suporterii dinamoviști au plecat din stadion pe finalul primei reprize cu CFR.

Pentru a nu fi multe speculații cu privire la ceea ce se întâmplă și de ce au luat această decizie fanii prezenți în peluză, a fost un gest de solidaritate față de cei peste 400 de suporteri dinamoviști lăsați în afara stadionului, care nu au fost lăsați sa între de către cei de la Cluj.

În continuare vechea poveste, de fiecare dată când jucăm la Cluj, avem astfel de probleme, nu este prima dată și cei prezenți pe stadion au decis să plece în formă de protest.

La pauza meciului de la Cluj este 1-1, după ce Dinamo a deschis scorul prin Aloe Baptiste, în minutul 38 Ciprian Deac a egalat.

PRIMUL 11 TRIMIS DE STOICAN: 

ESANU-MOURA, ALOE, EHMANN, RADU- BULEICA, PIERRET, CARP, FILIP- GRADINARU, MORAR

Rezerve: Fara, Giafer, Cretu, Bani, Borcea, Bordusanu, Amzar, Tone, Torje

Program foarte greu în play-out! Ce meciuri vom avea pe teren propriu și unde vom juca cu Rapid

Dinamo va începe în prima etapă în deplasare, cu UTA Arad, terenul unde am obținut primul punct din deplasare din acest sezon. Dinamo a terminat la egalitate, 0-0. Se știu în mare meciurile pe care le avem de disputat, în etapa a doua vom primi din nou vizita celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, echipa care ne-a învins în urmă cu câteva zile pe teren propriu, scor 3-1.

 

Dinamo nu-și știe, încă, adversarele din etapele 3, 4 și 8, deoarece echipele FC U Craiova, Chindia Târgoviște, FC Argeș și FC Botoșani ar putea ocupa alte poziții, în clasament, la finalul sezonului regulat. În cel mai probabil scenariu, în care Chindia va învinge duminică la Mediaș și va urca pe locul 11, peste FCU Craiova 1948, atunci am avea Chindia – Dinamo în etapă 3 și Dinamo – FCU Craiova în etapa a 4-a.

 

O variantă pe care „câinii” cu siguranță ar prefera-o, pentru a evita o deplasare la Craiova, un stadion unde nu am obținut niciun punct de la inagurare. Din fericire, o vom întâlni pe Academica Clinceni pe teren teren propriu în runda cu numărul 7, în vreme ce cu o etapă înainte vom merge la Mediaș, să întâlnim o echipă căzută din toate punctele de vedere.

Un duel important este cel cu Mioveni din deplasare, o contracandidată directă la baraj sau evitarea barajului, un stadion unde am fost învinși în sezonul regular cu 2-1, la capătul unui meci în care am primit două goluri în prelungiri.

Poate cel mai palpitant meci, pe care îl va disputa Dinamo în acest sezon de play-out, este cel din ultima etapă. Deoarece „câinii” o vor întâlni pe rivala Rapid. Acest duel este deja sigur, în ultima etapă de play-out.

Programul lui Dinamo în play-out:

Etapa 1

UTA Arad – Dinamo

Etapa 2

Dinamo – Sepsi

Etapa 3

FC U Craiova / Chindia Târgoviște – Dinamo

Etapa 4

Dinamo – FC U Craiova / Chindia Târgoviște

Etapa 5

CS Mioveni – Dinamo

Etapa 6

Gaz Metan – Dinamo

Etapa 7

Dinamo – Academica Clinceni

Etapa 8

FC Argeș / FC Botoșani – Dinamo

Etapa 9

Dinamo – Rapid

loading...

Lasă un răspuns