luni, iulie 28, 2025
AcasăStiri DinamoDe ce a eșuat transferul lui Ștefănescu la Dinamo

De ce a eșuat transferul lui Ștefănescu la Dinamo

Marius Ștefănescu nu va ajunge la Dinamo, un deznodământ devenit deja cunoscut.

Nu se știe încă unde va semna jucătorul, însă este clar că nu va merge la Dinamo, având oferte mult mai avantajoase din alte părți. Andrei Nicolescu, președintele clubului, a explicat de ce au eșuat negocierile:

„Degeaba se înțeleg cluburile dacă negocierile cu jucătorul nu funcționează. Ne-am blocat la solicitările jucătorului, care sunt mai mari decât actualul contract pe care îl are cu FCSB.

Mă refer la tot pachetul, inclusiv potențialele bonusuri. Da, el voia să depășească salariul și bonusurile de la FCSB. Erau o primă de instalare, care era mai mare decât echivalentul bonusurilor pe care le-ar fi putut primi la FCSB. Voia o sumă mai mare și la salariu, dar structura noastră este puțin diferită. Noi avem bonusuri individuale și bonusuri de echipă, care în partea cealaltă nu sunt.

Nu ne-am înțeles. Ideea de bază e că-și dorea un pic mai mult decât ce are în contract acolo. Noi am trimis două oferte. E foarte greu s-o facem și pe a treia. Înțeleg că diferența o consideră mare. Da, cam subiect închis. Dacă nu vedem o dorință și din partea cealaltă, e foarte greu. Nu că n-a fost o deschidere din partea lui, dar a fost o discuție foarte rece. Da, e posibil să fie închis subiectul”, a spus Andrei Nicolescu, la Fanatik.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare