Într-un mod total surprinzător, Dinamo a ales să se despartă de Costin Amzăr, un jucător crescut de Dinamo, titular în sezonul trecut, dar trecut pe bancă după venirea lui Raul Opruț.
Deși nu se anticipa o plecare a fundașului stânga, Costin Amzăr a plecat de la Dinamo la finalul lunii septembrie, chiar înainte de partida cu Farul Constanța. În direct la Radio Dinamo1948, Andrei Nicolescu a explicat de ce s-a luat această decizie:
„Cred că mult a plecat din inițiativa jucătorului care și-a dorit o nouă provocare. Au fost niște discuții inițiale, dar ofertele care au venit în iulie și în august n-au fost în standardul pe care clubul le-a setat. Și atunci nu aveam cum să dăm curs unor oferte care nu erau ceea ce ne doream noi și nu credeam că pot să ajute.
În primul rând, nu credeam că pot să ajute clubul și apoi nu credeam că pot să-l ajute pe el, pentru că nu-i forțau limitele foarte mult apropo de un viitor transfer și cumva rămâneam în van. Dar am ținut cont de dorința lui și în momentul în care solicitările noastre pentru împrumutul cu opțiune de transfer au fost cele care au fost setate încă de inițial, apropo de standarde, ne-am dat seama că ar trebui ca clubul să-i ofere și lui această șansă.
Și cumva ne-am gândit că ar fi bine pentru el în sensul în care ar pleca de aici, unde se simțea un pic că nu e prima opțiune, și mental nu-l vedeam foarte focusat pe zona de a crește și a concura pentru postul lui. Cred că trecerea asta, cel puțin până în vară, o să-i dea cu totul alt tonus și o să vedem un alt jucător în perioada asta. Și, în funcție de el, vedem ce se întâmplă în viitor”, a explicat Andrei Nicolescu la Radio Dinamo1948.
De la transferul său la Al-Nasr, Amzăr a reuşit să-şi bifeze debutul în campionatul din Emiratele Arabe Unite. 45 de minute a primit Amzăr la primul său contact cu fotbalul din străinătate. Echipa sa s-a impus cu scorul de 3-1 la meciul de pe teren propriu cu Ajman Club.