David Popovici (17 ani) s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber a Campionatelor Mondiale de natație de la Budapesta! A bătut recordul mondial al juniorilor, cu timpul 1,44:40.
,,Azi, la ora 19:00, vom fi cu ochii pe Danube Arena din Budapesta, unde înotătorul dinamovist DAVID POPOVICI va înota pentru medalii în finala de la 200 m liber.
Elevul antrenorului Adrian Rădulescu s-a califcat în finală cu cel mai bun timp, 1:44,40, nou Record Mondial de juniori și are mari șanse la prima lui medalie mondială de seniori!
Îți ținem pumnii, David!”, a fost mesajul CS Dinamo.
Pentru înotătorul legitimat la Dinamo și în vârstă de 17 ani este doar prima competiție importantă a acestei veri, el urmând să mai participe și la Europenele de juniori de la Otopeni (5-10 iulie), la Campionatele Europene de la Roma (11-17 august) şi la Mondialele de juniori de la Lima (30 august-4 septembrie).