Datorii enorme, dar tot pe munca noastră trebuie să ne salvăm

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

În ultimele zile s-a discutat foarte mult despre situația grea prin care trece Gaz Metan Mediaș.

De fapt, mai corect spus, contracandidata noastră pentru salvarea de la retrogradare, Gaz Metan Mediaș. Orice suporter realist înțelege faptul că mare parte din șansele noastre pentru supraviețuire, așa cum se prezintă situația în momentul de față, țin de un eventual colaps al trupei mediesene.

Ieri s-a aflat faptul că datoriile totale pentru Gaz Metan depășesc 3 milioane de euro și obținerea licenței este sub semnul întrebării. Însă totodată se fac eforturi ca echipa antrenată de Ilie Poenaru să treacă peste acest impas financiar. Însă altceva vreau să punctez.

Chiar dacă problemele lor sunt mari, echipa lor joacă fotbal, aseară ar fi meritat să obțină toate punctele puse în joc în duelul cu Rapid. S-a încheiat 1-1 și în primele 3 etape din 2022, au obținut nu mai puțin de 4 puncte. Cu 4 puncte mai mult decât am obținut noi până acum și asta trebuie să ne pună în gardă și cred că trebuie să ne facă ceva mai umili. Așa cum trebuie să ne pună în gardă și faptul că Mioveni a ținut-o în șah pe Voluntari, iar Craiova are și ea o victorie în primele două etape.

Noi suntem fără punct și asta trebuie să ne îngrijoreze și să vedem noi ce putem face să obținem salvarea pe munca noastră, pe punctele noastre. O salvare pe alte criterii decât cele sportive, nu este nicidecum una onorantă și în fond, ar fi doar obținerea unui loc de baraj din oficiu, acolo se poate întâmpla orice.

Vreau să văd încă de la meciul următor cu Botoșani că suntem capabili să obținem și puncte, să jucăm fotbal, așa cum reușesc și restul formațiilor, noi suntem restanțieri la acest capitol. Dacă cei de la Mediaș își rezolvă problemele, noi ce facem?

Sper ca ultimele transferuri efectuate, integrarea lor în echipa să se producă cât mai repede posibil. Vreau să simt și eu din nou bucuria câștigării unui meci, să ne ofere motive de speranțe pe ceea ce facem noi, nu să ne uităm în curtea vecinilor, să vedem cât de grea este situația lor.

Dacă noi nu începem să adunăm victorii, vom avea o primăvară foarte, foarte grea…

,,Luând act de situația financiară în care se află CS Gaz Metan Mediaș, am invitat astăzi la sediul Primăriei Mediaș atât pe reprezentanții sponsorilor tradiționali (Romgaz și Transgaz), cât si pe cei ai clubului.
Cu acest prilej am aflat că datoria CS Gaz Metan Mediaș depășește astăzi 15.000.000 lei, adică peste 3.000.000 euro, o datorie extrem de mare care pune clubul într-o situație delicată.

Am convenit să ne reîntâlnim în data de 11 februarie timp în care fiecare dintre cei prezenți va analiza documentele financiare primite.

La finalul întâlnirii s-a concluzionat că există trei căi de abordare a situației actuale:
1. finanțarea în continuare a clubului de către Romgaz, Transgaz și Primăria Mediaș – variantă puțin plauzibilă având în vedere datoria extrem de mare acumulată

2. găsirea unui finanțator serios care să susțină clubul alături de Romgaz, Transgaz și Primaria Mediaș
3. declararea falimentului și înființarea unui nou club al orașului, condus de oameni devotați și credibili care iubesc sportul și Mediașul
Le mulțumesc tuturor celor care au participat la această întâlnire și vă asigur de faptul că orice idee constructivă este binevenită” a fost mesajul primarului din Medias.

loading...

Lasă un răspuns