AcasăStiri DinamoCum vor fi folosiți banii obținuți în urma transferului lui Sorescu

Cum vor fi folosiți banii obținuți în urma transferului lui Sorescu

Dinamo a obținut o sumă foarte mare în urma transferului lui Deian Sorescu în Polonia.

Chiar neașteptat de mare, însă banii sunt bineveniți în momentul de față, ținând cont de problemele financiare pe care le are Dinamo.

Zăvăleanu spune că banii primiți de pe urma lui Sorescu vor ajuta clubul să achite anumite cheltuieli, printre care și salariile pe luna decembrie:

„Credeți-mă că sunt foarte multe de făcut, pentru că noi ne uităm puțin și în viitor, pe sursele noastre de finanțare. Următoarele luni de salarii trebuie să fie asigurate. Mai sunt tot felul de sume restante de pe ultima lună și jumătate, inclusiv salariile pe decembrie, pe care le vom plăti acum. Deci avem ce face cu banii”, a spus Zăvăleanu, în cadrul emisiunii Liga Digisport.

”Pe lângă banii pe care îi încasăm cash, urmează să mai încasăm și diverse bonusuri în funcție de anumite criterii, iar suma poate ajunge la 1,5 milioane. E o tranzacție pe care o considerăm foarte reușită și, fără falsă modestie, mă felicit că în vară am rezistat tentațiilor de a-i da drumul. Pentru Dinamo, e mult mai bine ce s-a întâmplat acum. Am păstrat 15%, a spus deja domnul Mureșan”, a declarat Răzvan Zăvăleanu la Liga Digi Sport.

În cei 3 ani și jumătate petrecuți la Dinamo, Deian Sorescu a evoluat în 134 de partide, în care a marcat de 26 de ori și a pasat decisiv în 34 de rânduri.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare