AcasăStiri DinamoCum vede Burcă meciul cu Timișoara: ,,E ca o finală, dar am...

Cum vede Burcă meciul cu Timișoara: ,,E ca o finală, dar am jucat numai finale până acum”

Dinamo mai are un singur meci de jucat în sezonul regulat, împotriva Politehnicii Timișoara.

Un meci cu multe orgolii la mijloc între cele două galerii, dar pentru Dinamo miza este clară, victorie și calificare în play-off. Meciul se va juca duminică de la ora 13:00, pe stadionul Arcul de Triumf și Burcă îi ține pe băieți în priză, anunțând că ne așteaptă un meci greu:

,,Merită felicitați băieții, meciul a avut o miză aparte, le-am zis înainte de meci, de când am început munca, am jucat doar finale, doar așa puteam recupera punctele. Așa crește o echipă, cu asemenea miză. Vreau să îi felicit pentru felul în care au abordat meciul. E normal să mai pierzi puțin din organizare. 

Calitatea jocului a fost influențată de gazon, nu vreau să critic pe nimeni, jocul nostru are de suferit când jucăm pe astfel de terenuri. Jucătorii de calitate se descurcă pe orice teren.”, a transmis Ovidiu Burcă.

,,Atmosfera ca pe vremuri, foarte frumos, suporterii sunt alături de echipă, asta trebuie să motiveze foarte tare, pe jucători dar și pe cei care investesc astăzi la Dinamo. E prea frumoasă istoria acestui club, oamenilor le este dor de Dinamo, dar cred că nu trebuie să fim nostalgici, să trăim momentele acestea, să ne regenerăm. E un sentiment plăcut să fiu aplaudat, înseamnă că fac o treabă bună.”, a spus antrenorul lui Dinamo.

,,Întâlnim o echipă grea, îl cunosc pe antrenorul Tavi Benga, știu cum pregătește defensiv meciurile, ne va aștepta un meci infernal. Dar eu sunt ferm convins că dacă ne vom prezenta și vom pregăti meciul foarte bine, băieții vor fi la capacitate maximă, vom depăși și acest meci. E ca o finală, dar am jucat numai finale până acum, deci suntem obișnuiți.”, a spus Ovidiu Burcă despre duelul cu Timișoara.

,,Odată cu venirea lor, a venit și liniștea în sânul echipei, sunt oameni cu care putem dialoga, situația e complicată, avem acționari care sunt alături de noi. Au fost achitate din restanțe, o să vină și mai bine. Am avut și o primă astăzi, nu am vrut să spun, pentru noi de când am venit aici, nu aspectul material a contat, am venit pentru ideal, pentru o poveste frumoasă. Aspectele materiale vin de la sine, dar astăzi au demonstrat că joacă pentru Dinamo, pentru istoria acestui club.”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare