Dinamo are momentan interdicție la transferuri, dar asta ar putea însemna o oportunitate pentru unii jucători mai tineri.
Odată cu plecările celor 5 jucători de săptămâna trecută, s-ar putea să vedem mai multe minute pentru unii jucători tineri care în prima parte a sezonului au evoluat mai puțin, unul din acești jucători ar putea fi Andrei Florescu.
În vârstă de 20 de ani, Andrei Florescu este un produs al CCJ, a fost împrumutat în două sezoane consecutive în liga secundă la Metaloglobus,dar a revenit în vară la Dinamo cu speranța că ar putea fi momentul să se impună la prima echipă.
Un jucător de bandă polivalent, Florescu trage din greu pentru a ajunge un jucător important. Într-un interviu oferit pentru Sport.ro, jucătorul crescut de Dinamo a vorbit despre modul în care a ales să continue pe fotbal, deși avea șansa să plece la facultate în Statele Unite.
Totodată, tânărul crescut de Dinamo a povestit cum lucrează suplimentar și cum speră că această muncă depusă să fie răsplătită la un moment dat:
„I-am avut antrenori pe domnii Iulian Matei, Sorin Bucuroaia și Bogdan Dobre, până să fac pasul la seniori. Cei din familia mea nu au făcut sport, dar tatăl meu m-a suținut ca să-mi urmez visul. Până în clasa a zecea am fost la o școală privată, American International School of Bucharest, unde a investit tatăl meu foarte mulți bani pentru ca, atunci când terminam liceul, să pot merge la o facultate în SUA.
Dar, în clasa a zecea, am ales să merg pe fotbal și tata m-a lăsat să iau această decizie. Școala asta și familia m-au ajutat să îmi formez o mentalitate pe care o au jucătorii din străinătate, adică aceea de a munci și a te dedica 100%.”, a declarat Andrei Florescu pentru Sport.ro.
Datorită acestei mentalități de mic mă antrenez și de trei ori pe zi. Adica, în afară de antrenamentul cu echipa, am un antrenor individual de tehnică, Daniel Sava, merg la sală aproape zilnic și la înot pentru refacere. Sunt foarte recunoscător că familia mea mi-a pus toate aceste facilități la dispoziție, pentru că nu le pot susține pe toate doar din salariul de la Dinamo.
Sunt și la facultate, la UNEFS, în anul doi. Pot sa mai spun că de aproximativ un an îi urmez modelul lui Mudryk (n.r. – Mykhaylo Mudryk, care a fost transferat la Chelsea, pe care l-am studiat ca stil de joc și ce face în afara terenului, adică cum reușește să combine munca cu talentul foarte bine.
Am ca obiective să ajung să joc într-o echipă din top 5 campionate ale Europei și să fiu cel mai bun marcator din istoria naționalei României, chiar dacă la 20 de ani pare că nu sunt în cea mai bună situație pentru a le îndeplini. Am foarte mare încredere că pot ajunge acolo, pentru că muncesc foarte mult și cred că se va vedea într-o zi și talentul meu. Cred foarte mult în șansele lui Dinamo de a intra în play-off, pentru că avem un grup foarte unit și jucători cu calități peste nivelul Ligii 2. Cu toții avem ca obiectiv să promovăm în acest sezon”, a declarat Florescu pentru Sport.ro.