La Dinamo au venit câțiva jucători foarte interesanți în perioada de mercato, asta deși salariile oferite nu sunt mari.
Ovidiu Burcă a vorbit la emisiunea „Dinamo 7/9”, printre altele, și despre modul în care a decurs campania de achiziții din vară la clubul din Ștefan cel Mare. Burcă a dezvăluit că și-a dorit ca Dinamo să nu mai stea „la mâna” unor anumiți impresari și astfel s-a încercat o altă abordare asupra pieței transferurilor.
„Noi avem niște băieți care se ocupă cu chestia asta, de a căuta jucători, de foarte mult timp. Au adus jucători interesanți. Deocamdată nu știu dacă pot să le dau numele, să le cer acordul. Avem doi băieți care se ocupă. Ideea noastră întotdeauna a fost să facem lucrurile diferit față de cei dinaintea noastră, în sensul că până acum veneau impresari să propună jucători și tu alegeai din ce propuneau. Noi am inversat procesul ăsta. Noi căutăm jucătorii, îi identificăm și de abia apoi le identificăm impresarii.
Unul dintre ei este Laurențiu Angheluș, a fost și pe la Clinceni, a lucrat puțin și cu mine la Rapid. Munca asta de scouting este la început în România. Aici asta a funcționat: ăla îl cunoaște pe ăla. Nu oferim comisioane. Oferim iluzia că, dacă o să ajungem să realizăm ceva important, atunci… Oamenii care au venit la Dinamo au venit pentru o perspectivă. De asta e o energie bună în echipă și în jurul echipei.
Revenind, băieții ăștia de la scouting ne-au ajutat să identificăm anumiți jucători. Inversând procesul, nu am mai stat la mâna unor impresari, unor cunoștințe. În fotbalul românesc directorii sportivi erau cei care cunoșteau 5-6 impresari cu care lucrau, în care aveau încredere, care le propuneau jucători.
Noi am început să căutăm jucători cu anumite caracteristici. Iar rolul meu a fost de a le da ce caracteristici îmi doresc de la un fundaș central, de la un portar, de la un mijlocaș, de la atacanți. Și așa vom lucra în continuare. Ei mai departe au venit, au căutat foarte mulți jucători liberi, care să vină, cu caracteristicile pe care eu le-am cerut, după care ne-au propus anumiți jucători.
Au propus, ne-am uitat la ei, am ajuns la opțiunea 1,2,3, Vlad (Iacob) a negociat cu ei, am reușit să luăm varianta 1, excepțional, nu am reușit să luăm varianta 1, am mers la opțiunea 2. Au fost foarte multe refuzuri. Nu am fost frustrat, am zis întotdeauna că cel care va ezita nu se va plia. Cei care au venit, ăia au fost să fie. M-a interesat caracterul acestor jucători. În 2022 nu mai poți să faci discuția jucători români – jucători străini. Știu că a fost problema asta întotdeauna. Problema a fost că au fost tratați diferit jucătorii străini față de români, ceea ce noi nu ne dorim”, a spus Ovidiu Burcă la emisiunea „Dinamo 7/9”.
„Am discutat și discut în continuare (n.r. cu Ionel Dănciulescu), suntem apropiați. Am avut întotdeauna o afinitate, de când eu eram la pitici și el era cu trei ani mai mare ca mine, de atunci s-a creat o relație care dăinuie în timp. Eu mi-am dorit foarte mult (n.r. ca Dănciulescu să revină la Dinamo). Consider că lui i s-a făcut o mare nedreptate. Cred că el, când a fost la Dinamo, nu a fost apreciat la adevărata valoare, atât ca om, cât și ca profesionist.
Mie îmi place foarte mult cum gândește fotbalul, cum îl vede. Îmi place și mai mult ca om și cred că ne-ar fi ajutat foarte mult. Discuția nu este închisă. Eu cel puțin îmi doresc în continuare să ni se alăture. Rămâne în continuare să vedem. El a suferit când a plecat, a fost un moment foarte greu pentru el. Eu îl înțeleg foarte bine. În momentul în care va decide să se întoarcă, va trebui să vină într-un moment de stabilitate, în care să i se acorde responsabilitate mult mai importantă decât a avut când a fost la Dinamo”, a spus Ovidiu Burcă la emisiunea „Dinamo 7/9”, realizată de jurnalistul Cătălin Mureșanu.