Dinamo nu este capabilă să încheie un meci fără gol primit în prelungiri.
Pentru a patra oară în acest play-out, a două oară consecutiv, Dinamo a primit gol în prelungirile meciului. Kopic și jucătorii nu își găsesc cuvintele și explicațiile pentru acest lucru:
”Am pierdut meciul în ultimul minut. Nu am mai trăit o asemenea experiență în viața mea, pentru mine este greu să spun ceva. Dacă vorbesc despre a doua repriză, jucătorii s-au luptat, ne-am apărat foarte bine și cred că Botoșani nu a avut ocazii mari până la ultimul minut.
O să fie foarte greu. În prima repriză am avut multe ocazii, după primul gol primit am început să jucăm mai în față, am avut penalty, am marcat, dar e greu. Trebuie să ne revenim și să jucăm vineri cu Voluntari cu tot ce avem. Când primești asemenea gol e greu să explici”, a spus Zeljko Kopic.
RAZVAN PATRICHE: ”Un meci nebun. Am avut gol, gol anulat, am avut penalty anulat. Am avut om în minus. Am luptat ca nebunii, dar din nou am luat gol. Ceva nu se leagă, dar nu înțeleg ce. La final nu avem rezultate.
Dacă am ști ce se întâmplă, nu am mai fi în situația asta. Îmi pare rău pentru oamenii care au venit. Eu cred că meritam un punct. Vine Voluntariul acum.
Este normal să fie și oboseală, am jucat numai în deplasare. Trebuie să ne revenim cât mai repede. Încă mai sunt șanse . Trebuie să luptăm. Trebuie mai mult. Azi am avut de toate. Din păcate, nu am știut să gestionăm finalul de partidă”, a spus Răzvan Patriche, după meciul cu FC Botoșani.
”Un meci foarte frustrant pentru noi, e greu. Știam că va fi greu, orice meci e greu din play-out. Suntem foarte supărați. Nici nu știu ce să spun, deja este penibil și aici suntem toți implicați. Nu arăt cu degetul, toți suntem implicați, dar ceva nu este în regulă. Urmează un meci cu Voluntari, acela va fi pe viață și pe moarte. Mai avem speranță, mai sunt 3 meciuri de jucat, dar e greu să te ridici mental cu meciuri ca acestea care te storc mental că pierzi în ultimele minute. Trebuie să luptăm, să rămânem puternici pentru că doar așa vom putea să ne salvăm”, a spus Dennis Politic.