Suporterii dinamoviști așteaptă cu sufletul la gură să afle noutăți despre negocerile purtate de conducerea lui Dinamo și grupul One, pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Dorin Serdean.
Nu este o afacere care să ajungă ușor la deznodământul dorit, asta pentru că apar și alte complicații, chiar în momentul când totul indică faptul că se ajunge la linia de finish. Complicațiile vin din partea dinamovistilor noștri. Din informațiile RD1948, o astfel de problemă a apărut în urmă unei implicări a lui Cornel Țălnar, un personaj controversat în rândul familiei dinamoviste, dar și a lui Ioan Andone, care au mers la grupul One, pentru a lasă de înțeles că ar există un antecontract semnat în prealabil pentru acțiunile negociate, ceea ce a adus la crearea unei stări de circumspecție în cadrul negocierilor.
Au încercat într un mod rudimentar se pare, niciunul nefiind oameni de bussines, să creeze o licitație imaginară, nejustificată în detrimentul lui Dinamo. În loc să ajute clubul Dinamo, au acționat împotriva intereselor clubului. Culmea, implicarea lui Țălnar s-a făcut fără acordul lui Dorin Serdean, din informațiile noastre, și au tratat clubul Dinamo ca pe o mașină second hand, dorită de mai mulți cumpărători
Tot din informațiile noastre, nu ar exista un astfel de antecontract, ceea ce sperăm să deblocheze ultimele nelămuriri legate de negocieri și astfel Dinamo să între cât mai repede cu putință într-o nouă eră. Recent a apărut și o poză cu cei doi foști antrenori și jucători în Spynews, care sunt în legătură în aceste zile în București. Sperăm că această implicare să nu afecteze în vreun fel negocierile.
Astăzi trebuie să fie ziua decisivă și așteptăm vești cât mai bune!